vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTExplozie într-o locuință din județ. O septuagenară a supraviețuit deflagrației

Explozie într-o locuință din județ. O septuagenară a supraviețuit deflagrației

O explozie s-a produs luni (n.r. 15 noiembrie a.c.) într-o locuință din satul Plopenii Mari, comuna Ungureni. Proprietara, în vârstă de 79 ani, a folosit aragazul în această dimineață pentru a încălzi mâncarea, după care a închis gazul doar de la mașina de gătit, nu și de la butelia care prezenta defecțiuni la regulatorul de presiune. În momentul în care femeia a aprins becul, gazul acumulat în încăpere s-a aprins instantaneu și a produs o explozie, însă, din fericire, deflagrația nu a fost urmată și de un incendiu. „Forțele de intervenție au fost chemate de o vecină care a auzit zgomotul exploziei. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Surprinsă de suflul exploziei, proprietara locuinței a suferit arsuri ușoare, dar a refuzat transportul la spital”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau de incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:

– să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;

– să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;

– să nu folosească butelii de aragaz neomologate;

– să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;

– să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;

– să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;

– să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;

– să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;

– pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...