vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAcțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni, cu sute de persoane verificate și...

Acțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni, cu sute de persoane verificate și mașini controlate în trafic

O acțiune organizată de polițiștii botoșăneni s-a soldat cu mai multe sancțiuni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, operațiunea a avut loc luni, pe 15 noiembrie a.c., când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 și nr. 3 Botoșani și Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane și verificate 82 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a Codului Rutier”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. Totodată, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...