spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDaniel Botezatu - "Nu voi participa la mascarada cu testarea copiilor"

Daniel Botezatu – „Nu voi participa la mascarada cu testarea copiilor”

Testarea elevilor pentru Covid de către cadrele didactice iscă în continuare controverse. După ce conducerile celor două federaţii sindicale din educaţie au solicitat ca de testare să se ocupe cadrele medicale, solicitare susţinută de la Botoşani şi de către Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, din ce în ce mai multe cadre didactice se declară împotriva acestei noi sarcini motivând că nu sunt cadre medicale. Potrivit acestora, testarea ar trebui să fie făcută în familii, pentru ca activitatea didactică să nu fie afectată.

Printre cei care se declară împotriva acestei măsuri se află şi profesorul Daniel Botezatu, fost inspector şcolar general. „Domnul ministru, flegmatic, insistă ca testul de salivă să fie făcut de către cadrele didactice, lunea și joia. Ce înseamnă asta? Profesorii care predau discipline de la 8 la 9, lunea și joia, au orele compromise. Eu, personal, luni am oră cu XII A, joi cu X E, ambele clase cu câte o oră pe săptămână! Când mai fac istorie cu acești copii? Declar public, de pe acum, nu voi participa la mascarada cu testarea copiilor, sunt profesor, nu cadru medical și vreau să îmi țin orele normal! Să mă dea în judecată, problema e că povara cade pe directori”, a scris Daniel Botezatu pe o reţea de socializare.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...