spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTInedit. Campanie pentru prevenirea și combaterea bullying-ului în unitățile de învățământ

Inedit. Campanie pentru prevenirea și combaterea bullying-ului în unitățile de învățământ

Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și cu sprijinul elevilor voluntari din cadrul Asociației „Mereu pentru Educație” România-filiala Botoșani, au demarat o campanie de informare a elevilor cu privire la efectele violenței și ale bullying-ului în unitățile de învățământ. Intitulată „Acum știi”, campania se va derula în toate școlile și liceele din județ.

„Siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă activitatea prioritară a Biroului de Siguranță Școlară, activitățile derulate în acest domeniu având scopul de a crea un mediu școlar propice care să asigure calitatea actului educațional la standarde ridicate. Ne propunem ca prin activitățile derulate în cadrul acestei campanii să avem o mai bună interacțiune cu elevii și cu profesorii, în vederea prevenirii violenței sau a oricăror fapte antisociale”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani.

Ce este bullying-ul?

Bullying-ul este un comportament agresiv, intenționat, menit să provoace disconfort sau durere care se manifestă prin jigniri, excludere din grup, îmbrânceli, folosirea poreclelor umilitoare, dominare, încurajarea comportamentelor agresive etc.

De multe ori, bullying-ul este confundat cu un act izolat de agresiune sau violență. Spre deosebire de acestea însă, bullying-ul are mereu intenția de a provoca suferință, în mod repetat. Bullying-ul este un concept umbrelă, ce acoperă comportamente variate, stabile în timp, repetate, cel mai adesea ascunse de ochii adulților, care continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție.

Campania „Acum știi” urmează să se desfășoare pe parcursul acestui an școlar, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, elevii urmând să discute cu polițiștii despre tipurile de bullying, efectele sale, dar și despre modalitățile de prevenire și combatere a acestui fenomen.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...