spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTLa un pas de moarte în propriul tractor

La un pas de moarte în propriul tractor

Un bărbat din judeţ a fost la un pas de o moarte cumplită. În vârstă de 39 de ani, acesta se afla într-un tractor pe care încerca să îl conducă în curtea gospodăriei sale, din localitatea Hilişeu-Horia. La un moment dat, însă acesta a urcat cu o roată pe o movilă de pământ, iar utilajul s-a răsturnat pe o parte. În acel moment, bărbatul aflat la volan a fost aruncat din cabină, aceasta venind peste el.

Norocul a făcut ca incidentul să aibă loc sub privirile mai multor vecini, care au sărit imediat în ajutor şi au reuşit să ridice tractorul de pe bărbatul care risca să fie strivit. Ulterior, aceştia au sunat la 112 şi au solicitat ajutorul cadrelor medicale.

La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat primul ajutor. „Pacientul era politraumatizat, cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare şi bazinului. Era conştient, cooperant. A fost stabilizat şi transportat la CPU Dorohoi pentru mai multe investigaţii de specialitate”, a precizat medicul Mariana Carp, din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...