Prieteni cu Eminescu: Teodor Nica

Nu scrie nimic”, consemna, cu referire la Teodor Nica, pe la 1889, Iacob Negruzzi în Dicționarul Junimii (I. Negruzzi, Amintiri de la Junimea, București, p. 299).

În 1886, totuși, Nica publicase „Agiul şi politica noastră monetară” la stabilimentul grafic Socec et Teclu. Studiul apăruse și în „România Liberă” în același an, dar și în „Convorbiri Literare”.

Un foarte bun mic tratat a[l] lui Nica asupra banului și agiului”, nota Titu Maiorescu, pe  14/26 ianuarie 1886, în „Însemnări zilnice” (T. Maiorescu, Însemnări zilnice, II (1881-1886), București, p. 334). La fel, și pe 22 ianuarie /3 februarie: „Seara, adunare politică la mine, continuare a bunului articol al lui Nica despre bani” (p. 334). Pare că studiul lui Nica, cel puțin parțial (dacă numai) a fost alimentat și de concepția financiară a lui Petre P. Carp, căci C. Gane scria cu referire la aceasta din urmă: „abstracțiunile acestea de natură pur științifică ar putea duce, dacă nu le sintetizezi, la o expunere atât de amănunțită, încât, numai asupra lor, s-ar putea scrie o carte întreagă, cum a și făcut, chiar în vremea de care vorbim, junimistul Teodor Nica” (C. Gane, P.P. Carp și locul său în istoria politică a țării. Volumul I, București, 1936, p. 338). Și dacă nu va publica alte studii pe același subiect, rapoartele sale în parlament, pozițiile sau luările de cuvânt se vor situa în aceeași linie a argumentării, T. Nica fiind frecvent citat în studiile de istorie a băncii și politicii noastre monetare. Bunăoară, când ședința Camerei din 29 mai 1889, „se prezintă proiectul de lege «pentru modificarea legii din 14 aprilie 1867, relativă la înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monetelor naționale»”, Ministru de Finanțe era G. Vernescu, autorul legii – Menelas Ghermani, iar raportor – Teodor Nica, la acea dată – comisar al Guvernului pe lângă Banca Națională.

Un concurs de împrejurări a făcut ca astăzi – argumenta Teodor Nica în Parlament –, unicul măsurător al valorilor, recunoscut și primit în transacțiunile lumii întregi să fie exclusiv  aurul.  În Europa în deosebi, se poate numi astăzi ban, în plină putere liberatorie și achizitorie, numai banul de aur… Argintul s-a recunoscut incapabil de a mai îndeplini această funcțiune.

Pentru noi, țară mică și încă puțin dezvoltată economicește nu există nici o îndemânare imaginată a așa numitului «ban intern». Noi suntem ținuți din două părți de comerțul internațional, atât cu producțiunea noastră cât și cu însemnatul import ce suntem siliți a face. Este dar de neapărată trebuință o condițiune chiar a desvoltării noastre – ca valută internă să fie acomodată condițiunilor ce le dictează comerțul internațional și astfel alcătuită, încât  la calculele noastre de producțiune să nu mijlocească o parte incertă sau aleatorie chiar. Dacă am mai fi avut încă o îndoeală în această privință, apoi ea a fost de sigur înlăturată prin experiența tristă pe care am făcut-o în anii din urmă cu agiul, această calamitate care a jignit mult întreaga noastră economie națională” (V. Slăvescu,  Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924), București, 1925, p. 83).

Va mai publica, în 1916, „Problema cartelurilor” la  Editura şi Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, precum și o traducere – DUMBRAVĂ, Bucura. Haiducul – în 1908.

(va urma)

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Deja ai votat!