vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTMii de elevi botoşăneni cresc departe de părinţi

Mii de elevi botoşăneni cresc departe de părinţi

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat numărul preșcolarilor și al elevilor care au părinți plecați la muncă în străinătate. Situaţia a fost realizată în baza datelor transmise de unitățile de învățământ.

Comparativ cu anul 2020 când erau în evidențe 5.070, acum sunt peste 6.000 de copii care sunt lipsiți de afecțiunea și supravegherea părinților. „Din totalul celor 61.780 de preșcolari și elevi înscriși în sistemul de învățământ botoșănean 923 dintre ei au ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Numărul total al preșcolarilor și elevilor din a căror familie doar un părinte este plecat la muncă în străinătate este de 6.096. Numărul total preșcolari și elevi din familii monoparentale în care părintele este plecat la muncă în străinătate este de 601”, a declarat Irina Telişcă, inspector şcolar, purtător de cuvânt în cadrul IŞJ.

Proiect pentru copiii care cresc departe de părinţi

Pentru a veni în sprijinul acestor copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate Inspectoratul Școlar Județean Botoșani are în derulare proiectul FormAcces, în parteneriat cu Asociația „Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură” din cadrul Programului Operațional Capital Uman. Programul pilot stimulează participarea la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, iar obiectivul general îl reprezintă facilitarea accesului preșcolarilor și elevilor din județul Botoşani la un sistem educațional inovator şi de calitate. Perioada de implementare a proiectului este mai 2021 – decembrie 2023.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...