spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTMilioane de lei pentru botoșănenii afectați de pandemie

Milioane de lei pentru botoșănenii afectați de pandemie

Mai mulți botoșăneni care și-au întrerupt sau și-au redus activitatea din cauza pandemiei de Covid19 au beneficiat de un sprijin financiar din partea statului. Astfel, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Botoșani a asigurat plata pentru 462 de beneficiari care au încasat o sumă totală de 7.900.381 lei.

Printre cei care au beneficiat de acest sprijin se află 75 de persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și întreprinderi familiale (IF). Aceste categorii au primit indemnizaţii în valoare totală de 1.266.131 lei. De asemenea, 20 de botoşăneni care primesc drepturi de autor și drepturi conexe au încasat o indemnizaţie totală de 316.697 lei și patru cooperatiști care au primit în total 71.000 lei. Aceste indemnizații au fost încasate de cei a căror activitate profesională a fost întreruptă temporar.

În cazul reducerii de activitate AJPIS a plătit în perioada mai sus menționată 356 de persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și întreprinderi familiale (IF) cu un cuantum total de 6.179.203 lei, trei beneficiari care primesc drepturi de autor și drepturi conexe au încasat 20.097 lei, iar potrivit AJPIS, patru avocați au încasat o indemnizație în valoare totală de 47.253 lei.

La nivel național în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2021 10.664 beneficiari ai indemnizației de Covid au încasat 192.169.017 lei.

Indemnizaţia Covid 19 se plăteşte, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, în zece zile de la data depunerii acesteia. Potrivit legii, indemnizaţia Covid 19 reprezintă 75% din câştigul salarial mediu brut. Indemnizațiile nu se returnează, iar pentru ele se plătesc impozit și contribuții.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...