joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTFocar de Covid la Penitenciarul Botoșani. Zeci de deținuți vor fi transferați...

Focar de Covid la Penitenciarul Botoșani. Zeci de deținuți vor fi transferați la spitalele penitenciar

Peste 30 de deținuți care își execută pedepsele în Penitenciarul Botoșani au fost testați pozitiv la Covid-19, unitatea de detenție fiind declarată focar de coronavirus. Astfel, deținuții confirmați pozitiv au fost repartizați în camere separate, fiind dispusă transferarea lor la penitenciarele spital din țară. Asta pentru că Penitenciarul Botoșani, chiar dacă deține o secție tip infirmerie ce funcționează în regim de medic de familie, numărul de paturi este redus, iar unitatea nu deține personalul de specialitate și nici medicația aferentă.

Informația a fost confirmată și de reprezentanții Penitenciarului, care au precizat că au fost dispuse și primele măsuri. „La data de 24 noiembrie a.c., la Penitenciarul Botoșani au fost depistate 33 de cazuri SARS-CoV-2 pozitive în rândul persoanelor aflate în custodie, urmare testărilor periodice efectuate de administrația unității în vederea depistării timpurii și limitarea efectelor negative produse de virus. Persoanele private de libertate identificate nu prezintă simptomatologie specifică bolii Covid-19, însă pentru monitorizarea și tratamentul de specialitate persoanele sunt transferate la penitenciarele spital din țară, urmând a reveni în unitatea de detenție după vindecare”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani” comisarul șef Dumitru-Daniel Pînzariu, directorul Penitenciarului Botoșani. Suplimentar, reprezentanții unității de detenție au dispus reducerea libertății de mișcare a persoanelor private de libertate în interiorul unității, iar activitățile specifice se desfășoară în grupuri mici, în special cu efectiv din cadrul aceleiași camere de deținere. Cât privește cazuistica în rândul personalului, în prezent nu sunt înregistrate cazuri active.

Surse din cadrul penitenciarului susțin că printre cei infectați ar fi și deținuți vaccinați cu schema completă, care ar fi ieșit la muncă în afara unității de deținere. Reprezentanții penitenciarului spun însă că activitatea unității se desfășoară în condiții optime, nefiind înregistrate disfuncționalități, iar starea de spirit a deținuților este corespunzătoare, în prezent în unitate fiind depuse 663 persoane private de libertate.

Și anul trecut, în luna noiembrie, a existat o perioadă în care s-au înregistrat infectări în rândul deținuților. Atunci, șase deținuți au fost fost testați pozitiv și au fost transferați la Jilava. Tot atunci, opt cadre ale unității au fost diagnosticate cu Covid-19.

Situația de la Botoșani nu este singulară. Majoritatea închisorilor din țară se confruntă cu un număr mare de infectări, care afectează atât deținuții, cât și angajații. În urmă cu câteva zile, un focar de Covid-19 a fost identificat la Penitenciarul din Ploiești, unde 11 deținuți au fost diagnosticați cu infecția provocată de coronavirus. Tot la începutul acestei luni, un număr de 36 de deținuți de la Penitenciarul Gherla au fost depistați cu COVID, aceștia fiind transportați la Spitalul Penitenciar Jilava. Și Penitenciarul Giurgiu a fost declarat, luna trecută, de către reprezentanții DSP, focar de infecție, după ce peste 50 de deținuți, dar și mai mulți polițiști de penitenciare, s-au infectat cu noul coronavirus. Tot în luna octombrie, 65 de persoane (2 angajați și 63 de deținuți) de la Penitenciarul Bistrița au fost infectate cu Covid-19. Focarul a fost descoperit după ce doi deținuți custodiați de către Penitenciarul Bistrița, care aveau simptomatologie specifică, au fost confirmați pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. S-a procedat mai apoi la testarea în masă a deținuților, iar la final 63 de deținuți au fost confirmați pozitiv. De asemenea, în urma testărilor efectuate la nivelul unității, au fost depistați pozitiv și doi polițiști de penitenciare.

Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la începutul acestei luni, un procent de 78% dintre deținuți și 62% dintre polițiștii de penitenciare sunt vaccinați împotriva COVID-19, dar cu toate acestea cele șase spitale penitenciar desemnate să fie suport COVID sunt pline, iar boala se întinde, în continuare, cu repeziciune. Asta pentru că mulți deținuți care au simptome ușoare, nu reclamă stările de rău.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...