Mii de persoane s-au angajat din ianuarie și până în luna octombrie, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit statisticii prezentată de reprezentanții instituției, dintre cele 5.017 persoane încadrate în muncă, 2.053 erau femei.

Cele mai multe persoane care au reușit să se angajeze, 2.158 au peste 45 de ani, 758 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 642 au între 25 și 35 de ani, iar 1.459 sunt tineri sub 25 de ani, toți tineri NEETs.

Cele mai multe angajări au fost făcute în rândul celor cu studii liceale

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.351 provin din mediul urban, iar 2.666 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire, și de această dată, cele mai multe persoane care și-au găsit o slujbă au studii liceale, respectiv 1.756 persoane (35%), urmate de cele cu învățământ profesional, 1.175 persoane (23,42%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 1.069 persoane, iar cei cu studii superioare este de 387.

Asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active. Astfel, în perioada ianuarie-octombrie a acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.211 persoane.