Prieteni cu Eminescu: Teodor Nica

În Brașovul lui Teodor Nica, Eminescu trebuia să fi ajuns, pentru prima oară, în 1864 cu trupa lui Tardini. Stagiunea „s-a deschis la 5/17 iulie, iar reprezentațiile au avut loc în sala festivă a liceului românesc. Artiștii au sosit de la Cernăuți, venind prin pasul Buzăului și au poposit la Brașov «între cele mai mari greutăți»”. Trupa lui Tardini era compusă din 17 persoane, fiind însoțită de trei tineri. „Numele lui Eminescu nu putea figura desigur, atunci, în comentariile presei. Din amintirile târzii ale actorului Vlădicescu aflăm că Eminescu nu avea nici un angajament concret, el îi însoțea numai în calitate de admirator entuziast” (V. Căliman, Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca Brașovul” // „Manuscriptum”, nr. 3, 1977, p. 31). A doua dispariție a lui Eminescu de la Cernăuți e legată de următorul turneu al trupei Tardini la Brașov din perioada 7 iunie – 19 iulie 1865, reprezentațiile ținându-se în sala Reduta. Iar prezența lui Eminescu, de data aceasta, este atestată și documentar: o cerere, „redactată în limba germană, în stilul actelor oficiale” – „câteva trăsături comune, din amintitul text și scrisul lui Eminescu din acea epocă” trezesc „bănuiala că poetul a redactat cererea respectivă” (Căliman, p. 31). Să-l fi întâlnit Eminescu pe Teodor Nica, elev al liceului unde s-au ținut reprezentațiile în primul turneu? La Brașov, Eminescu va ajunge și cu Pascaly, în 1868,  fiind, de data aceasta, angajat al trupei, amintit și în documente cu apelativul „Emilescu”.  În acel an, T. Nica trebuia să se fi aflat deja la Viena, unde va sosi și Eminescu în toamna lui 1869.

Cunoscându-l la Brașov sau la Viena, Eminescu îl va prețui în mod deosebit pe Teodor Nica. La Viena – va scrie Slavici –, exista „un cerc mai restrâns, în care îl vedeam în fiecare zi, oameni mai potoliți (…), tinerii bătrâni care aveau pentru el o afecțiune mai mult decât colegială și pe care el nu-i punea în rând cu ceilalți”. Printre aceștia – T. Nica de la Brașov (Slavici, Amintiri, București, 1924, p. 47). Slavici îl remarcă pe T. Nica, alături de A.D.Xenopol, și în contextul Serbării de la Putna:  „Deasupra tuturora se ridicau doi oameni scurți și îndesați, pe care toți îi socoteam mai chibzuiți decât noi, T. Nica și A. Xenopol” (Slavici, p. 65).

Și T. V. Ștefanelli consemna în „Amintiri despre Eminescu”: „Despre Teo­dor Nica (Eminescu – n.n.) vorbea cu multă însuflețire, căci acesta ne impunea tuturora cu cunoștințele sale de eco­nomie politică şi din științele financiare” (Bacău, 2015, p. 72).

Ca bibliotecar și director al Bibliotecii din Iași, din august și, respectiv, septembrie 1875, și, apoi, ca revizor școlar, din iulie 1875 și până în la căderea guvernului conservator, în iunie 1876,  comunicarea dintre cei doi, fie și instituțională, este destul de intensă, Teodor Nica fiind director în Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice. Rapoarte, note informative, cereri dinspre Iași și dispoziții, răspunsuri, avize, solicitări dinspre București poartă semnătura celor doi.

Pe 8 aprilie 1876, Teodor Nica își anunța prietenii din Iași despre căderea guvernului, scriindu-i lui Samson Bodnărescu:

Dragă Bodnărescule,

spre orientarea Vostră, Vă înștiințez că ieri ne am dat dimisia și eu și Polizu. Astăḑi și-au dat-o Mandrea, și Odobescu va fi depărtat. S-a făcut ieri decretele pentru Urechia, A. Horianu și Ștefănescu în Consiliu, și în locul meu veți avea pe Ghidionescu iar în locul Polizilui pe Mano de la Regia Tutunului.

Resturnători victorioși (!) ai direcției nouă îi věd seloși de (…) dacă vor avea ḑile să facă căte portă în tolbă.

Să stați drepți, să stați cu luare aminte.

Transmite, Te rog, de urgență alăturata epistolă Dlui Carp. Nu știam adresa sigură, și nu voiesc să se piardă sau să se întărḑieze.

Salută-mi pe Eminescu și pe amicii, și spune fratelui Xenopol că epistola Dsale relativă la ajutorul de învășăment al fratelui seu am primit-o prea tărziu, atunci cînd nu aveam delegație dela noul ministru a lucra. Să se adreseze formal, și am prelucrat personalul cancelariei încăt cred că I se va libera subvenția.

Salutări frățești”. (Fondul Documentar Ipotești)

Venind după „Curierul de Iași” la „Timpul” din București, Eminescu îl va vizita împreună cu Slavici:

Câteva zile după ce s-a mutat la București, ne-am dus să-l vedem pe dr. Teodor Nica. Acesta primise de curând un butoiaș de vin, un tulburel înșelător, din care am băut împreună câteva păhare, nu multe, dar destule pentruca să ne înveselim. Eminescu îndeosebi ținea capul sus, umbla înțepat, era parcă se sâmția sburând prin aer” (Slavici, p. 129).

În 1879, T. Nica se implica și în obținerea pensiei pentru Veronica Micle. Eminescu îi scria Veronicăi, din București, pe 23 octombrie: „Suplica ta către Cameră am dat-o de sâmbătă încă lui Chiţu, fostul ministru al instrucţiei, care a promis luiTeodor Nica, că o va susţine ca deputat” (Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Miclea, Polirom, 2000).

În 1882, se înființează societatea Carpații, în care se înscrie şi Eminescu, alături de Teodor Nica, A. Ciurcu, N. Oncu, N. Densuşianu, Const. Simţion etc.

În același an, tot prin Teodor Nica, V. A. Urechia îi propunea o catedră de germană la Universitatea din Iași. Eminescu punea atunci condiția: „să am libertatea deplină de-a face oricând o declarație în public că primind un post de profesor, nu devin liberal și că rămân ceea ce am fost, adversar al partidului roșu și al ideilor lor” (Dulcea mea Doamnă…).

Despre implicarea lui Nica, relatează Slavici altă întâmplare:

Primise dela tatăl său o scrisoare, în care spunea că fratele său, acela care fusese la Sibiu și mai târziu la Timișoara, s-a întors acasă, unde s-a îmbolnăvit. Stăruia să vină să-l iee de «pe cap», căci i s-a făcut lehamite. A rămas să se ducă, să-l ridice și să-l aducă la Sanatoriul Șuțu. Pentru aceasta era nevoie de bani. Pe cât îmi amintesc, în urma stăruințelor d-lui T. Nica a și găsit, nu știu cum, 2000 de lei: la Botoșani n-a plecat însă, căci s-a îmbolnăvit și nu se știe ce s-a ales de cele 2000 de lei” (Slavici, p.135). Era vorba, probabil, de fratele Nicolae. Iar numele lui T. Nica apare, în anul îmbolnăvirii lui Eminescu și într-un proces-verbal, încheiat „pe 29 iunie, la locuința lui Slavici, de unde s-a luat pentru poet un costum de haine, o cămașă, o pereche de pantaloni de noapte, după care s-a aplicat sigiliu pe ușa camerei. Faptul s-a consemnat cu prezența lui G. Ocășanu, a Catincăi Slavici, a avocatului Teodor Nica”, scrie T Codreanu (Dubla sacrificare a lui Eminescu, p. 225).

Peste câțiva ani, în ianuarie 1887, de la Mănăstirea Neamțului, unde se afla „bine și sănătos”, Eminescu îi scria lui Iacob Negruzzi, îi trimitea „mai multe versuri” pentru „Convorbiri”, salutându-l pe Maiorescu, Teodor Rosetti, Mandrea și Nica (Eminescu, Opere, Vol. XVI, București, p. 239).

În februarie 1887, de la București, îi expedia tot lui Iacob Negruzzi cunoscuta scrisoare, citată frecvent pentru imperativa cerință „să nu se schimbe nimic din ceea ce am scris”. În aceeași scrisoare, vorbea despre ședințele Junimii de la București și preciza: „După listă avem aici pe următorii: Odobescu, Păucescu, Mandrea, Th. Rosetti, Nica, Slavici, Aug. Laurian, Ștef. Mihăilescu, Teodorescu, Olănescu, Filibiu, V. Păun, Botea, Pușcariu ș.a.” (Eminescu, Opere, p. 348).

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

 

 

Deja ai votat!