vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBotoșănenii donează sânge în ziua liberă

Botoșănenii donează sânge în ziua liberă

Mai mulți botoșăneni s-au prezentat, luni dimineață, la Centru de Transfuzii Sanguine (CTS) pentru a dona sânge. Oamenii au profitat de ziua liberă și mai ales de anunțul celor de la CTS, care au decis să lucreze astăzi, tocmai pentru a îmcerca să crească rezervele de sânge ale județului.

Criza de sânge din sistemul sanitar i-a făcut pe cei de la CTS să fie la program, pentru că cererea de sânge este mult mai mare decât stocul. „Rezervele de sânge sunt minime, ca atare CTS este deschis și luni, 29 noiembrie, între orele 7 şi 15. Recoltarea se face între orele 7:30 şi 12:30. Sperăm, în acest mod, ca şi cei care lucrează în restul săptămânii să poată dona în ziua liberă”, este mesajul reprezentanţilor centrului.

Potrivit acestora, este nevoie de sânge de toate grupele, stocurile fiind aproape inexistente în acest moment. „Rugăm persoanele apte din punct de vedere medical, să vină la donare. Stocul centrului de transfuzii este aproape inexistent. Numărul bolnavilor ce aşteaptă sânge e în continuă creştere în această perioadă”, este apelul Centrului de Transfuzii Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...