spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBoli agravate de frica de Covid

Boli agravate de frica de Covid

Frica de spital, dar şi de Covid au ajuns să fie cauza unor situaţii dramatice. Astfel, deşi se îmbolnăvesc sau au nevoie de îngrijiri medicale, oamenii stau acasă până starea lor se agravează atât de mult încât nu se mai poate face nimic.

Un astfel de caz este al unei bătrâne de 85 de ani, care a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut din copac în urmă cu trei zile. Femeia, din judeţul Botoşani, le-a spus cadrelor medicale că ar fi căzut dintr-un copac, la mijlocul săptămânii trecute. Deşi s-a lovit extrem de rău, femeia nu a dorit să fie transportată la spital de către rude, deoarece nu vrea să se îmbolnăvească de Covid.

Odată cu trecerea zilelor, însă, femeia a început să se simtă tot mai rău, iar duminică, la insistenţele familiei, a acceptat să meargă la spital, cu o ambulanţă. Potrivit cadrelor medicale, starea acesteia era foarte gravă. „Pacienta a ajuns în stare gravă în serviciul nostru, în urma unei căderi de la înălţime, declarativ în urmă cu mai multe zile, din copac. Aceasta nu s-a prezentat imediat la spital, iar unele leziuni s-au agravat din acest motiv”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, din cadrul UPU-SMURD.

Bătrâna a fost diagnosticată cu un traumatism cranian puternic, multiple fracturi la nivelul coloanei vertebrale, multiple fracturi costale şi un pneumotorax important, semn că o coastă i-a perforat o parte din plămân. Practic, acesta a şi fost motivul pentru care femeia a decis totuşi să vină la spital, pentru că respira foarte greu şi avea dureri foarte mari. În urma consulturilor de specialitate, medicii luau în calul chiar direcţionarea bătrânei către o clinică de specialitate de chirurgie toracică.

Potrivit medicilor din spital, însă, astfel de cazuri devin tot mai dese, în primul rând din cauza fricii pacienţilor de Covid, dar şi din cauza aglomerării spitalului cu pacienţi doar cu această afecţiune. „Zilele trecute am avut un pacient în stare foarte gravă, cu un infarct masiv, care a venit cu un taxi la spital. A spus că ştie că ambulanţele sunt aglomerate cu pacienţi Covid şi nici nu dorea să vină, dar mai mult la insistenţele familie. A fost imediat trimis la Iaşi, pentru o intervenţie pe cord”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

În alte situaţii, unii botoşăneni ajunîn stare atât de gravă, încât mor la domiciliu. Au fost două situaţii similare, la care cadrele medicale de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic. „A fost vorba despre doi pacienţi, ambii de 50 de ani. Pentru amândoi au fost apeluri de la familie, după ce aceştia erau în stare critică la domiciliu. Unul dintre ei era cu o serie de afecţiuni cronice, care s-au agravat, pacientul spunând că nu dorea să meargă a spital, din cauza Covid. Al doilea se simţea rău de mai multe zile, nu se ştia cu vreo afecţiune cronică, dar a refuzat familia când au propus să meargă la spital. La ambii s-a constatat decesul”, a spus medicul Daniela Amarande, din cadrul SJ Botoşani.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...