marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTFarmacistă de la Spitalul Județean găsită fără suflare în propria casă

Farmacistă de la Spitalul Județean găsită fără suflare în propria casă

Descoperire macabră făcută de un bărbat din Botoșani. Căsătorit de puțin timp, acesta şi-a găsit soția, în vârstă de 30 de ani, fără suflare în baia apartamentului în care cei doi locuiau. Bărbatul, și el farmacist, se întorsese acasă, vineri după amiază, iar când a intrat în apartament a observat că femeia nu era nicăieri.

Când a intrat în baie, acesta a avut un șoc. Soția, în vârstă de doar 30 de ani, zăcea fără suflare, într-un ștreang improvizat, legat de o țeavă a caloriferului din baie. Disperat, acesta a dat-o imediat jos și a încercat să îi ofere primul ajutor, sunând și la 112 pentru a cere ajutorul medicilor.

La fața locului a ajuns o ambulanță cu medic, însă femeia nu a mai putut fi salvată. “Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului, cel mai probabil survenit prin asfixie mecanică. Acest lucru va fi, însă, stabilit cu exactitate de medicii legiști”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Potrivit polițiștilor ajunși ulterior la fața locului, femeia a lăsat și un biet de adio în care îşi explică gestul și îi cere iertare soțului.

Din câte se pare, femeia suferea de ceva timp de depresie. Aceasta se angajase de puțin timp în cadrul farmaciei Spitalului Județean de Urgență, unde lucra ca farmacist clinician.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...