luni, septembrie 15, 2025
AcasăLocal BTFemeia care s-a aruncat în fântână a fost salvată de medici (video)

Femeia care s-a aruncat în fântână a fost salvată de medici (video)

Femeia care s-a aruncat în fântână a fost internată la Psihiatrie, după ce medicii au reuşit să o stabilizeze din şocul hipotermic.

Descoperirea cumplită a fost făcută miercuri dimineață, pe 1 decembrie, într-un sat din județul Botoșani. Femeia a fost descoperită căzută într-o fântână în apropierea casei chiar de membrii familiei. Oamenii au sunat imediat la 112, cerând ajutorul echipelor de intervenții.

Fiind vorba despre o fântână foarte îngustă, femeia a fost scoasă cu greu de echipajele de intervenție. Norocul femeii şi al familiei acesteia a fost intervenţia rapidă a pompierilor, care au reuşit să o scoată din fântâna adâncă. Ulterior, aceasta a fost preluată de cadrele medicale de la SMURD, fiind adusă la spital în şoc hipotermic. „Pacienta, greu cooperantă, confuză și cu amnezie retrogradă, a fost preluată în hipotermie medie, 29,6°C, hipotensivă, cu contuzii la nivelul membrelor inferioare şi superioare şi traumatism cranio-cerebral. Încă de la locul intervenției s-au inițiat proceduri specifice de încălzire a victimei precum și resuscitare volemică, aceasta fiind transporată la Urgenţe, unde ulterior a fost stabilizată şi scoasă în afara oricărui pericol din acest punct de vedere”, a precizat medicul specialist în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.

Femeia a rămas în Urgenţe până când a fost complet stabilizată, ulterior fiind investigată din punct de vedere al traumatismelor suferite. Aceasta a fost diagnosticată cu un traumatism cranian acut, precum şi o fractură de femur, semn că femeia s-a aruncat cu picioarele în jos în fântâna adâncă de peste 20 de metri. Ulterior, medicii au decis să o direcţioneze către secţia de psihiatrie, pentru un consult de specialitate, medicii luând decizia de a o interna, în urma gestului la care a recurs, aceştia concluzionând că actul a fost unul deliberat. „În urma examinării, pacienta a fost diagnosticată cu agitaţie psihomotorie, tulburare psihotică acută şi tentaivă de suicid”, a spus un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.9 °
82 %
3.6kmh
92 %
lun
23 °
mar
25 °
mie
15 °
J
18 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...