marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTGafe în serie în procesul care ruinează Nova Apaserv

Gafe în serie în procesul care ruinează Nova Apaserv

Schimbările operate la nivelul conducerii operatorului de apă nu au adus mult așteptata redresare economică. Ba mai mult, unele decizii luate în toamnă par să dea cu stângul în dreptul, cu riscul de a agrava și mai mult situația financiară dezastruoasă în care a ajuns societatea Nova Apaserv.

Adusă în pragul colapsului de procesul pierdut anul trecut în dauna Aquaterm, unitatea patronată de Consiliul Județean a încercat, în disperare de cauză, să obțină în instanță anularea sentinței arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Scopul era să recupereze cei 7,6 milioane de lei plătiți anul acesta drept daune. Prin urmare, Nova Apaserv s-a adresat Curții de Apel București, invocând nelegalitatea hotărârii arbitrale, pe motiv că instanța de arbitraj nu ar fi luat în calcul mai multe apărări formulate în timpul procesului de către operatorul de apă.

Dosarul a fost deschis în septembrie 2020, dar fără sorți de izbândă, întrucât în martie instanța a respins acțiunea Nova Apaserv ca nefondată. Ba mai mult, Curtea de Apel București a obligat operatorul de apă să plătească față de Aquaterm o nouă rundă de cheltuieli de judecată de 11.900 de lei, reprezentând onorariu avocat. Cum decizia nu era definitivă, cei de la Nova Apaserv au apelat și la calea de atac, respectiv recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, cazul urma să fie analizat de cea mai înaltă instanță din țară.

Greşeli după greşeli

Doar că gafele au continuat. Asta pentru că, în printr-o decizie a Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv, cu avizul favorabil al ADI AQUA Botoșani, s-a decis aprobarea înființării Serviciului Juridic în cadrul societății. Hotărârea nu a rămas fără efect, pentru că, odată cu înființarea serviciului de profil, s-a decis și încetarea Contractului de prestări servicii juridice de asistență, consultanță și reprezentare juridică încheiat cu Societatea civilă de avocați „Popovici și Asociații”, înregistrat la sfârșitul lui septembrie 2021. Prin urmare, Serviciul Juridic urma să funcționeze cu doi juriști, însă în octombrie Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să admită în principiu recursul Nova Apaserv.

Cu alte cuvinte, urmează ca cea mai înaltă instanță din țară să reanalizeze cererea de anulare a sentinței arbitrale, primele dezbateri fiind programate pentru 15 decembrie. Cu serviciul de profil abia trecut pe hârtie, cei de la operatorul de apă au trebuit să caute iar o soluție de avarie, adică un nou contract de asistență juridică. Doar că pentru acest lucru a fost nevoie de un nou aviz de principiu din partea Consiliului Județean, care a convocat o ședință extraordinară pentru astăzi, doar pentru această chestiune – contractarea de către Nova Apaserv a serviciilor juridice de consultanță, asistență și reprezentare în dosarul de la ÎCCJ. Asta pentru că cei doi consilieri juridici abia fac față la procesele existente în instanță, iar la ÎCCJ societatea trebuie reprezentată de personal de specialitate cu experiență în domeniul contractelor finanțate din fonduri europene, dar și în domeniul procedurii arbitrajului.

Datoare vândută pentru o lucrare neexecutată

Întreg scandalul cu Aquaterm a plecat de la contractul de lucrări având ca obiect „extinderea rețelelor de canalizare în aglomerarea Vorona”. Era octombrie 2015, dar ulterior, după demararea investiției, Aquaterm a descoperit că situația din proiect nu bate cu cea din teren și a solicitat modificarea proiectului tehnic. Era vorba de mutarea unor tronsoane colectoare de canalizare pe alte amplasamente decât cele proiectate inițial. Doar că, odată ce se modifica proiectul tehnic, acesta nu mai respecta certificatul de urbanism.

Ulterior, s-a ajuns la concluzia că modificările propuse nu respectă prevederile legale și prin urmare s-a ajuns la un blocaj, moment în care Nova Apaserv a reziliat în martie 2018 contractul cu Aquaterm, care ulterior a intrat în insolvență. Disputa s-a mutat la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, așa cum se stabilise în contract în cazul unor neînțelegeri.

Nova Apaserv trebuie să plătească pentru o lucrare neexecutată

Acolo a avut câștig de cauză Aquaterm, Curtea de Arbitraj Comercial apreciind că totul s-ar fi întâmplat din culpa operatorului de apă. Astfel, Nova Apaserv a fost obligată la o serie de daune, începând cu 1,5 milioane lei reprezentând costuri directe generate de modificări ale legilor (creșteri ale a salariului minim brut pe țară garantat la plată) pentru lucrările efectuate și terminând cu aproape 1,9 milioane de lei reprezentând pierdere de profit, dar și alte sute de mii de lei pentru costurile de finanțare, amortizarea echipamentelor necesare executării contractului, îndepărtarea lucrărilor provizorii și a utilajelor antreprenorului de pe șantier, dar și privind repatrierea personalului și muncitorilor. Așa a ajuns Nova Apaserv să fie executată silit și să plătească 7,6 milioane de lei pentru o lucrare neexecutată.

Litigiile cu Aquaterm s-ar putea încheia în mod nefavorabil pentru operatorul de apă, cu generarea unor costuri neeligibile, care nu vor fi plătite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Asta întrucât programul POIM, prin care a fost finanțată canalizarea de la Vorona, urmează să se încheie la 31 decembrie 2023, dată până la care este puțin probabil că va fi finalizată lucrarea.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...