spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BT9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

La data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) şi a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.

 

Data de 9 decembrie a fost stabilită drept Ziua internaţională anticorupţie începând cu anul 2006, prin Rezoluţia nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. Evenimentul vrea să marcheze promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.

„Potrivit forului internațional (n.r. – ONU), Ziua Internațională Anticorupție ne reamintește, în fiecare an, problematica prevenirii și combaterii corupției, fiind astfel o dovadă a faptului că se conștientizează gradul ridicat de amenințare reprezentat de corupție la nivel internațional. De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces ce trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, din cadrul DGA

În acest context, DGA reiterează faptul că va continua să acționeze cu fermitate în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar și a celorlalte categorii de funcționari publici. „Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care să corespundă motto-ului nostru instituţional <<Integritate pentru credibilitate>>”, se mai menționează în comunicatul de presă. Astfel, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii DGA și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., instituția asigură permanent o linie de tip Call center – 0800.806.806 – număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

La nivel județean, puteți formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoșani 0231/507120, 507121 sau vă puteți adresa la sediul serviciului din municipiul Botoșani,str. B-dul M. Eminescu, nr.57, mun. Botoșani sau prin e-mail la adresa botosani.dga@mai.gov.ro

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...