spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCarosabil surpat din cauza avariilor la apă

Carosabil surpat din cauza avariilor la apă

Municipalitatea botoşăneană se confruntă cu tot mai multe probleme din cauza avariilor din reţeaua administrată de Nova Apaserv. Surpările din carosabil în urma avariilor au ajuns să fie ceva la ordinea zilei. Astăzi, 10 decembrie, funcţionarul de la Direcţia Edilitare, trimis în teren de viceprimarul Liviu Toma, să verifice două zone, a dat peste o nouă problemă. Este vorba despre o surpare produsă pe strada Împărat Traian, acolo unde, în urmă cu o lună, au intervenit tot echipele Nova Apaserv.

Cu câteva minute în urmă am fost informat de către salariatul din cadrul Direcţiei Edilitare că sunt probleme pe strada Împărat Traian. Am dispus ca agenţii de la Poliţia Locală să se asigure că zona este împrejmuită şi sunt puse indicatoare rutiere  pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranţă”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Probleme şi în alte zone ale oraşului

Edilul a primit tot astăzi, sesizări în legătură cu alte două locuri unde au apărut surpări în zona unor cămine de canalizare, pe trotuar, respectiv pe strada Griviţa, în apropierea Uvertura Mall şi pe Calea Naţională, spre Zona Industrială, în apropierea unui bar.

Colegii au fost la faţa locului, au făcut fotografii şi tot astăzi am trimis către Nova Apaserv o adresă prin care am cerut să se intervină prompt, într-o primă fază măcar cu împrejmuirea respectivelor zone, pentru ca pietonii să poată circula în siguranţă. Totodată, am luat legătura cu directorul operaţional de la Nova Apaserv, care mi-a comunicat că la una dintre locaţii deja sunt acolo salariaţi de la societate. Sper să putem colabora în continuare şi să avem o reacţie din partea operatorului, astfel încât să reducem şi disconfortul şi în acelaşi timp să ne asigurăm că nu vor fi accidente”, a spus Liviu Toma.

„Nu înţeleg de ce sunt atât de multe avarii”

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2016 – 2020, perioadă în care a coordonat activitatea Nova Apaserv, Liviu Toma nu înţelege de ce în ultima perioadă sunt atât de multe avarii.

Nu înţeleg de ce apar noi probleme la unele avarii remediate recent. Nu am întâlnit astfel de situaţii în perioada 2016 – 2020. Erau şi atunci avarii, dar nu în număr atât de mare. Nu cumva apare o problemă de exploatare necorespunzătoare a reţelelor, din punct de vedere al efectuării unor manevre de umplere şi reglare a presiunii din reţea? Şi întreb asta pentru că în perioada 2016 – 2020 reţelele tot vechi erau. Dar sigur nu erau avarii peste avarii şi multe în acelaşi loc. Este cineva din conducerea Consiliului Judeţean sau conducerea Nova Apaserv care să facă o analiză pentru a găsi nişte explicaţii tehnice reale şi a lua măsurile care se impun? Întreb doar”, a concluzionat Liviu Toma.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...