sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTAmendă pentru un utilaj lăsat în mijlocul oraşului (video)

Amendă pentru un utilaj lăsat în mijlocul oraşului (video)

O companie care efectua o serie de lucrări într-o zonă centrală a municipiului Botoşani a fost sancţionată de poliţiştii botoşăneni după ce şi-a abandonat un utilaj de mare tonaj în mijlocul unei intersecţii. Potrivit oamenilor legii, aceştia au observat un buldoexcavator, în ziua de sâmbătă, parcat pe scuarul cu linia de tramvai din zona intersecție de la bazar. Cum nimeni nu lucra în zonă, polițiștii i-au căutat pe cei reprezentanții firmei care se ocupă de lucrări, iar aceștia au fost înştiinţaţi că încalcă regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani şi au fost amendaţi.

„Colegii mei au aplicat o sancţiune în valoare de 600 de lei pentru încălcarea prevederilor HCL292/2017”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani.

Reprezentanţii firmei sancţionate au făcut o lucrare la rigolele de scurgere a apei în cursul zilei de vineri şi mai aveau de continuat luni, dar s-au gândit să lase buldoexcavatorul în scuarul liniei de tramvai, profitând de faptul că acesta nu era circulat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...