vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTSindicatul Europol continuă protestele. Polițiștii amenință că nu vor mai presta ore...

Sindicatul Europol continuă protestele. Polițiștii amenință că nu vor mai presta ore suplimentare și misiuni anti-Covid

Nemulțumiți de reacția autorităților la acțiunile de protest organizate în acest an, sindicaliștii din poliție anunță că vor relua pichetările. De data aceasta este vorba de Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol”, care a anunțat că începând cu data de 13 decembrie a.c. va trece la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, care va consta în pichetarea sediului prefecturilor din toată țară, urmând ca pe 16 decembrie să fie organizată o acțiune de protest în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, iar pe 17 decembrie o pichetare a sediului celor trei partide politice aflate la guvernare. Principala  revendicare a sindicaliștilor este aplicarea legii salarizării, care prevederea creșterea salariilor etapizat, în patru tranșe, însă cea de a treia, din 2021, a fost amânată de guvernanți, lucru care ar urma să se întâmple și cu tranșa a IV-a programată să se aplice în 2022.

„Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării. Cu toate acestea, până în momentul de față nu avem nicio garanție cu privire la intențiile pe care le are Guvernul în privința salarizării pentru anul 2022 și nici nu mai putem avea încredere în vorbele politicienilor. Suntem ferm convinși că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunțat ne vom face auziți și vom putea obține ce ni se cuvine prin lege”, se arată într-un comunicat de presă emis de Europol.

Calendarul acțiunilor Europol:

13 decembrie

Maramureș între orele 11:00 – 13:00

Gorj între orele 13:00 – 15:00

14 decembrie

Mehedinți între orele 11:00 – 13:00

Vâlcea între orele 11:00 – 13:00

Bacău între orele 10:00 – 12:00

Vaslui între orele 10:00 – 12:00

Timiș între orele 10:00 – 12:00

Cluj între orele 10:00 – 12:00

Mureș între orele 10:00 – 12:00

15 decembrie

Giurgiu între orele 11:00 – 13:00

Botoșani între orele 11:00 – 13:00

Satu Mare între orele 10:00 – 12:00

Alba între orele 11:00 – 13:00

Dolj între orele 12:00 – 14:00

De asemenea, sindicaliștii vor pune la dispoziția polițiștilor un model de NOTIFICARE prin care vor refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 1 ianuarie 2022, iar cei care nu au în fișa postului sarcini/atribuții pe linia COVID-19 vor să refuze să mai participe la misiuni, dacă prevederile legii privind legea salarizării unice nu vor fi aplicate.

„Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiție (protestul magistraților prin suspendarea ședințelor de judecată) și sănătate (încetarea activității) în urma cărora, angajații din aceste sectoare de activitate și-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniți ca să putem să ne obținem drepturile”, este mesajul transmis de Sindicatul Europol către angajații din Poliție.

Până în prezent, patru organizații sindicale au protestat în fața Prefecturii Botoșani, pe 25 noiembrie – Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual – organizația Botoșani, Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră – filiala Botoșani și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – Filiala Botoșani. În urma unor discuții cu prefectul județului, Dan Nechifor, sindicaliștii afiliați la aceste organizații au suspendat acțiunile de protest, revendicările lor fiind discutate în ultima ședință a Comisiei de Dialog Social și înaintate către MAI.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...