vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTCJ cumpără o clădire care i-a găzduit pe regii Carol I și...

CJ cumpără o clădire care i-a găzduit pe regii Carol I și Ferdinand. Prețul – 658.000 euro

Casa Moscovici, una dintre cele mai reprezentative clădiri monument istoric din județul Botoșani, va intra în patrimoniul Consiliului Județean (CJ), după ce aleșii județeni și-au dat avizul pentru aciziția imobilului. „Casa Moscovici este una dintre bijuteriile arhitecturale ale județului și de aceea ne-am dorit să o achiziționăm și să o punem în valoare. Consiliul Județean are nevoie de spații și de la preluarea mandatului de președinte al acestei instituții am încercat să convingem plenul că orice oportunitate de a ne exercita dreptul de preemțiune pentru clădiri emblematice, cu mare încărcătură istorică, nu ar trebui ratată. Vom face tot ceea ce este legal și ne stă în putință pentru a pune în valoare istoria Botoșaniului”, a declarat Doina Federovici.

Oferta privind achiziția clădirii a fost înaintată CJ încă din vara lui 2020, iar în urma finalizării procedurilor de negociere cu reprezentanții proprietarului, societatea Nord Proiect SA, s-a stabilit, în conformitate cu mandatul acordat de către plenul CJ, ca prețul tranzacției să fie valoarea de piață reieșită din evaluare, respectiv de 3.235.452 lei, echivalentul a 658.000 euro, la cursul valutar BNR de 4,9171 lei/euro.

Plată în trei tranşe

În urma tranzacției, în proprietatea CJ va intra clădirea, cu o suprafață construită la sol de 872,13 metri pătrați, și terenul pe care este construită, respectiv 1.099 metri pătrați. Plata se va face în trei tranșe egale, prima până la finele acestui an, iar ultima până la finele lunii august 2022, iar cheltuielile ocazionate de tranzacție vor fi suportate în părți egale de Consiliul Județean și Nord Proiect.

„Este pentru prima dată când CJ Botoșani reușește să finalizeze o procedură de exercitare a dreptului de preemțiune asupra unui imobil de patrimoniu. Nu a fost ușor, dar cu multă determinare am reușit să armonizăm atât solicitările vânzătorului cu cele pe care le-am avut noi ca autoritate publică”, a declarat Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean și cel care a coordonat întreaga operațiune de negociere.

Clădirea a găzduit mai multe instituţii 

Casa Moscovici a fost construită înainte de 1872 și refăcută după 1888 de bancherul evreu Boris Moscovici, cel care i-a dat și actuala „arhitectură eclectică de factură baroc-palladian”. La începutul Secolului al XX-lea, Casa Moscovici a găzduit reprezentanți ai familiei regale, inclusiv pe Regele Carol I, primul monarh al României moderne, cel care a obținut independența, și Regele Ferdinand I, artizanul Marii Uniri. În perioada interbelică, familia Moscovici, fiind mai mult timp plecată din țară a decis să vândă clădirea, ulterior aceasta fiind achiziționată de Camera de Comerț. De-a lungul anilor, a mai găzduit Serviciul Sanitar al orașului, Circumscripția III Poliție și Instanța Specială de Judecată.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...