spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTModificare de program la Serviciul de stare civilă - Vor fi oficiate...

Modificare de program la Serviciul de stare civilă – Vor fi oficiate căsătorii şi duminica

Programul Serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei Botoşani a fost modificat pentru a putea fi oficiate căsătorii civile şi duminica. Practic, se revine la programul valabil în perioada 2002 – 2016. Modificarea a fost decisă printr-o dispoziţie dată de primarul Cosmin Andrei. Constantin Gabur, şeful Serviciului de Evidenţă a Persoanei, a explicat că, până acum se lucra în cadrul Serviciului de stare civilă de luni până joi, în intervalul 8:00 – 16:00, vinerea până la ora 14:00, iar sâmbăta de la 9:00 la 14:00. Acum programul s-a extins şi duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Potrivit oficialului, încă din anul 2002, în mandatul primarului Florin Egner, s-a lucrat şi sâmbăta, dar şi duminica. În anul 2016, fostul primar Ovidiu Portariuc a decis să se renunţe la programul de duminică. „Potrivit Codului Muncii, săptămâna de lucru este de 40 de ore. Codul Administrativ, de asemenea, ne dă voie ca sâmbăta şi duminica să stăm acasă. Noi am continuat să lucrăm sâmbăta, cu recuperarea zilelor lucrate prin zile libere, pentru că orele suplimentare nu se mai plătesc din anul 2009”, a declarat Constantin Gabur.

Acum, extinderea programului a fost motivată de conducerea primăriei prin numărul mare de căsătorii, ştiut fiind faptul că, din cauza pandemiei, unele nunţi programate anul trecut au fost amânate cu un an. Datele centralizate nu indică însă o avalanşă de cununii civile. „În acest an am ajuns la un număr de acte de căsătorie de 670, din care aproape 400 sunt căsătorii reale, care au avut loc la noi, celelalte fiind transcrieri de căsătorii ale moldovenilor şi ucrainenilor care au dobândit cetăţenia română. Anul trecut, dintr-un număr de 490 de acte de căsătorie, oficieri au fost în jur de 300. În acest an a fost un pic aglomerat la restaurante din cauză că unii miri şi-au amânat petrecerea de nuntă. Dar, tot în acest an, am avut şi situaţii în care mirii care au depus actele s-au răzgândit cu o zi – două înainte, după ce de la restaurant li s-a comunicat că nu li se permitea petrecerea cu numărul de persoane dorit. În fiecare week-end am avut câte unul – două cazuri de renunţări, în perioada iunie – iulie, partea a doua a lunii august şi în lunile septembrie – octombrie”, a menţionat Constantin Gabur.

În această perioadă, fiind Postul Crăciunului, este puţin probabil că vor fi tineri care să-şi programeze căsătoria în zilele de duminică.

Numărul căsătoriilor a scăzut în ultimii ani

În urmă cu doi ani, înainte de pandemie, au fost aproximativ 500 de căsătorii şi un număr similar în 2018. Asta în condiţiile în care, în urmă cu 10 – 12 ani, erau anual câte 1.100 – 1.200 de căsătorii.

O altă modificare vizează locul oficierii căsătoriei. Potrivit legii, oficierea are loc la sediul autorităţii publice locale sau într-un spaţiu special amenajat. De regulă, căsătoriile se oficializau la Casa Cărţii şi în sediul central al primăriei. De anul trecut din luna mai, au fost asigurate condiţii pentru ca mirii să spună „Da” şi în faţa primăriei. „Eu am propus această locaţie, pentru că a apărut o modificare în lege potrivit căreia, la cererea viitorilor miri, se poate oficia în aer liber, dar în spaţii publice – parcuri, grădini publice, muzee. Asta înseamnă că putem oficia în orice spaţiu public, care este în proprietatea şi în administrarea primăriei sau a Consiliului Judeţean. Nu înseamnă că putem oficia la teresa restaurantului, sau la domiciliul mirilor. Spre exemplu, Parcul Eminescu e un loc foarte frumos. E mai simplu să venim în întâmpinarea cetăţeanului să îi oferim nişte locuri frumoase”, a adăugat Constantin Gabur.

Modificarea regulamentului s-a făcut la solicitarea unor miri care ar fi vrut să se căsătorească la ei acasă. „La domiciliul mirilor am mers foarte rar, atunci când unul din miri, din motive întemeiate, nu se putea deplasa. Am avut mire care era în cărucior, mireasă care avusese un accident şi avea piciorul rupt. În ultimii ani, am oficiat o dată la Secţia de Oncologie şi de două ori la Maternitate pentru că sâmbătă era starea civilă şi vineri noapte mireasa a născut”, a mai spus Constantin Gabur.

Oficierea unor căsătorii în alte locaţii se va face la solicitarea mirilor, cu aprobarea primarului. În acest sens, se ia în calcul instituirea unei taxe, începând cu anul 2022, dar  este nevoie de votul consilierilor municipali.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...