Asociaţia “Sufletul Lalelelor” marchează patru ani de activitate

Astăzi, 14 decembrie, Asociaţia “Sufletul Lalelelor”, care-i reprezintă pe bolnavii care suferă de Parkinson sau alte boli neurologice degenerative, marchează patru ani de la înființare. Asociaţia botoşăneană este membră a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi a Alianţei Naţionale pentru Bolile Rare din România.

Patru ani în care am încercat să aducem în sufletele și casele persoanelor diagnosticate cu aceste afecțiuni o rază de speranță și bucurie. Au fost patru ani frumoși, încărcați de evenimente deosebite, patru ani plini de realizări. Pe parcursul celor aproape patru ani de existență, Asociația <Sufletul Lalelelor> a desfășurat trei proiecte finanțate din fonduri nerambursabile locale și județene. Unul dintre proiecte a fost structurat ca o școală de vară adresată bolnavilor și aparținătorilor, școală la care am avut ca lectori specialiști neurologi, psihiatri, psihologi, nutriționiști, asistenți sociali, kinetoterapeuți. Celelalte două proiecte au avut ca activități terapia ocupațională și terapia psihologică de grup”, a declarat Emilia Paula Zagavei, preşedintele asociaţiei.

Cu ajutorul sponsorilor, asociaţia a achiziționat minibiclete de recuperare medicală, stepere, scaune cu rotile, rolatoare, cadre de mers și bastoane, centuri cervicale, aparate de masaj, saltele antiescară, pampers, alimente, pansamente sterile, medicamente pentru bolnavii de Parkinson din județ și din țară, măști de protecție. Totodată, a cumpărat lemne și brichete de foc pentru persoanele cu venituri mici, a suportat costul unor analize medicale care nu erau decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi a asigurat pachete alimentare cu prilejul sărbătorilor de iarnă și pascale.

De trei ani, Asociaţia “Sufletul Lalelelor”, în parteneriat cu DGASPC Botoşani, desfășoară un proiect dedicat persoanelor diagnosticate cu Parkinson, care vizează recuperarea medicală periodică la Centrul de recuperare al DGASPC.

În luna aprilie 2021, asociaţia a demarat proiectul online “Învingând depresia”. Proiectul vizează consilierea psihologică individuală și de grup care se desfășoară cu sprijinul psihologilor voluntari. Tot în aprilie 2021, proiectul online “Stil de viaţă sănătos” a debutat alături de un specialist în nutriție.

“Avem nevoie de finanțare pentru procurarea echipamentelor de recuperare la domiciliu”

Cum numărul persoanelor diagnosticate cu Parkinson din întreaga țară este foarte mare (72.000), continuarea proiectului <Lalele în mişcare> al Asociaţiei <Sufletul Lalelelor> nu se poate realiza fără sponsorizări, rog factorii economici ai județului Botoșani și nu numai, să vină alături de noi pentru a aduce speranță și normalitate în viețile acestora.

Parcurgem o perioadă grea în care trebuie să ne mobilizăm pentru binele acestor persoane, trebuie să le fim alături și să găsim soluții pentru ca ele să treacă mai ușor peste aceste timpuri grele. Siguranța acestor persoane este esențială, ele necesită îngrijiri periodice de recuperare, de spitalizare. Ca asociație de pacienți căutăm soluții pentru a aduce în viețile lor o stare de bine, pentru a-i ajuta și sprijini. Avem nevoie de specialiști voluntari care să ne fie alături în proiectele noastre viitoare, avem nevoie de finanțare pentru procurarea echipamentelor de recuperare la domiciliu”, a mai precizat Emilia Paula Zagavei.

Ea a transmis mulţumiri tuturor celor care au fost alături de asociaţie în cei patru ani, autorităţilor judeţene şi locale, medicilor şi personalului sanitar şi “omului Lucian Trufin pentru că a crezut într-un vis și l-a transformat în realitate”.

“Veniți alături de noi! Dăruind veți fi mai fericiți! Cont bancar: RO77RNCB0046157182940001”, a mai transmis Emilia Paula Zagavei.

 

Deja ai votat!