Noi spectacole la Teatrul “Eminescu”

Și în acest sfârșit de săptămână iubitorii de artă sunt invitați la două spectacole puse în scenă de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”. Astfel, sâmbătă, 18 decembrie, de la ora 18.00, va putea fi vizionată piesa Ivan Turbincă.

Regia artistică a spectacolului aparține lui Ion Sapdaru, scenografia lui Mihai Pastramagiu, coregrafia Victoriei Bucun, iar asistent regie este Bogdan Horga. Actorii care vor interpreta personajele piesei sunt Andreea Moțcu, Alexandra Acalfoae, Mirela Nistor, Lorena- Petronela Chiribuță, Silvia Răileanu, Alexandru Dobynciuc, Bogdan Horga, Bogdan Muncaciu, Cezar Amitroaei, Florin Aionițoaiei, Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaei.

“Pentru mine este cu totul inedit acest proiect. Am mai reluat unele spectacole, dar în nici un rând după atâta timp și după atât de multe reprezentații. Ivan Turbincă a fost un HIT al Teatrului “Eminescu”. Brusc s-a ivit ideea și dorința actorilor de a reface această montare. Țin mult la acest spectacol, ” Ivan Turbincă“ este o poveste pentru cei mici dar, în mare parte și pentru cei mari. Se discută în spectacol despre relația omului cu neantul, cu moartea, cu fericirea, cu destinul, toate acestea întâlnindu-se fericit într-un melanj umoristic, dar și tragic, în același timp”, a transmis regizorul Ion Spdaru.

Duminică, “Bani din cer”

Duminică, de la ora 18.00, tot la Casa Tineretului, botoșănenii vor putea viziona comedia “Bani din cer”, de Ray Cooney. Regia artistică şi coloana sonoră aparțin lui Alexandru Vasilache, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. În spectacol joacă actorii Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Gheorghe Frunză, Petronela Chiribuţă, Răzvan  Amitroaei, Vali Popa și Petruț Butuman.

“După O noapte nebună, iată un spectacol construit cam după acelaşi calapod. Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi Bani din cer nu face excepţie de la regulă. Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite (…)”, a transmis regizorul Alexandru Vasilache.

Pentru ambele spectacole biletele costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Acestea se găsesc la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00, dar și Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online de aici. 

„Intrarea se face pe baza certificatului verde și a dovezii trecerii prin boală, dar care nu au mai mult de 180 de zile”, au transmis reprezentanții instituției.

Deja ai votat!