spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFestivalul de datini și obiceiuri de iarnă. Programul manifestării

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă. Programul manifestării

Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, organizează, după un an de pauză, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă “DIN STRĂBUNI, DIN OAMENI BUNI…”. Cea de a 46-a ediție se va desfășura duminică, în Piața Revoluției din Municipiul Botoșani.

Tradiţiile şi obiceiurile populare specifice perioadei Crăciunului şi Anului Nou, cultura şi folclorul local, dar şi zonal, vor fi împărtăşite publicului botoşănean, şi nu numai, de un număr semnificativ de formaţii de datini şi obiceiuri de iarnă din judeţ şi din judeţele vecine – Suceava, Iaşi, Neamţ.

Programul manifestării:

Duminică, 19 decembrie, ora 10:00, va începe Parada formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă, pe traseul: Piața Revoluției – Casa Sindicatelor – Colegiul Național „A.T. Laurian”- Pod de Piatră – Calea Națională – Hotel Rapsodia – Piața Revoluției, urmată de spectacolele formațiilor de datini și obiceiuri, începând cu ora 11:00.

Vor prezenta spectacole de datini și obiceiuri de iarnă formațiile din localitățile botoşănene: Albeşti – “CĂIUŢII DIN ALBEŞTI”, Băluşeni –“CUNUNA BĂLUŞENI”, Broscăuţi – “DATINA STRĂBUNĂ”, Conceşti – “PLAIURI CONCEŞTENE”, Copălău – “CIOBĂNAŞUL”, Corlăteni – “DOR DE PLAIURI CORLĂŢENE”, Corni –“FORMAŢIA DE CĂPRIŢE”, Corni-Balta Arsă – “FORMAŢIA DE MASCAŢI”, Corni-Sarafineşti – “FORMAŢIA DE CĂIUŢI”, Coşula – “PĂDUREANCA”, Coţuşca – “CĂIUŢII DIN COŢUŞCA”, Curteşti – “FLORI DE MĂR”, George Enescu – “VLĂSTARELE LUI ENESCU” şi “STEJĂRELUL”, Oneaga – “FORMAŢIA DE CĂIUŢI”, Prăjeni – “FORMAŢIA DE DATINI ŞI OBICEIURI”, Răchiţi-Costeşti – “DOINA COSTEŞTILOR”, Răchiţi-Roşiori – “AŞA-I JOCU-N ROŞIORI”, Ştiubieni – “PLAIURILE ŞTIUBIENENE”, Ştiubieni-Negreni – “PLAIURI NEGRENE”, Tudora – “TUDOREANCA”, Vârfu Câmpului – “SIREŢELUL”, Vorona – “CODRULEŢUL” şi “MOŞTENITORII”.

Din alte judeţe: Iaşi-Scobinţi – “PLUGUL MARE DE LA FETEŞTI” şi “CERBUL DE LA SCOBINŢI”, Neamţ – “FLORICICĂ DE LA MUNTE” şi “CODRII NEAMŢULUI”, Suceava-Sadova – “FLORI DE BUCOVINA”.

Evenimentul se va desfăşura cu respectarea strictă a tuturor normelor prvind măsurile de prevenire a infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, precum şi a planului de măsuri de protecţie, obligaţii şi restricţii ce trebuie respectate de populaţie în contextul prelungirii stării de alertă, aplicabile începând cu 9 decembrie, aprobat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...