duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTAccident provocat de un șofer turmentat. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere

Accident provocat de un șofer turmentat. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere

Un șofer care a urcat beat la volanul unui autoturism a provocat un accident soldat cu pagube materiale. Totul s-a întâmplat duminică (n.r. – 19 decembrie a.c.), pe strada Armeană din municipiul Botoșani când șoferul turmentat, în vârstă de 65 de ani, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de un autoturism oprit regulamentar și s-a izbit în el.

Ambele autoturisme au fost avariate, însă, în urma unui apel pe 112, la locul accidentului au ajuns și polițiștii de la Biroul Rutier, care l-au verificat cu etilotestul pe bărbatul aflat la volanul autoturismului, rezultatul indicând o îmbibație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus mai apoi la spital pentru stabilirea alcoolemiei pe baza probelor biologice, după care polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...