joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTNoi reguli pentru influenceri. ANAF a publicat obligațiile persoanelor care obțin venituri...

Noi reguli pentru influenceri. ANAF a publicat obligațiile persoanelor care obțin venituri de pe rețelele de socializare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis o broșură privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele de socializare.

Astfel, persoanele fizice care desfăşoară în mod independent, cu caracter de continuitate, activităţi de producţie, comerţ și prestări de servicii în România au obligaţia de a se înregistra și autoriza, potrivit capital.ro.

Veniturile obținute din activităţi independente desfăşurate în țara noastră, potrivit legii, se consideră ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate. În cazul contribuabililor care realizează venituri din activități independente, venitul net anual se determină fie pe baza normelor de venit de la locul desfășurării activității, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

Impozitul influencerilor

Veniturile obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale reprezintă venituri impozabile. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât şi cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.).

Persoanele care determină venitul net anual pe baza normelor de venit au obligaţia stabilirii impozitului anual datorat prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final. Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

În cazul determinării venitului în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Ce presupune activitatea de influencer

Potrivit informațiilor emise de ANAF, exercitarea unei activităţi independente presupune îndeplinirea a cel puţin patru din criteriile prevăzute de Codul fiscal, respectiv:

  • persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
  • dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi; riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
  • activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
  • activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
  • persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

Broșura integrală poate fi vizualizată AICI.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.5 ° C
7.8 °
5.5 °
94 %
0.5kmh
100 %
joi
7 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...