spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTApel pentru respectarea regulilor sanitare de sărbători

Apel pentru respectarea regulilor sanitare de sărbători

În pragul Sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” fac un apel către botoşăneni pentru respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemie.
„Nu trebuie să uităm că suntem în al doilea an al pandemiei, am trecut de două perioade foarte grele, a fost o presiune enormă și pe noi, pe sistemul sanitar, dar și pe locuitori, și cred că dacă avem grijă unul de celălalt, atunci poate că următoarea perioadă va fi mai ușoară din toate punctele de vedere. Sunt alături cu sufletul şi empatizez cu toţi cei care aţi pierdut persoane dragi şi aveţi răni sufleteşti nevindecate. Dacă cineva vrea să facă un bine altora, acum are ocazia, printr-un comportament civilizat să-i protejam pe cei dragi, pe semenii noştri, pentru că până la urmă asta contează cu adevărat”, a transmis economistul Doina Caba, managerul SJU.

Oficialul a reamintit că, în această perioadă, la fel ca şi în restul timpului,cetăţenii trebuie să ţină în continuare cont de pericolele aduse de pandemie. „Tuturor botoşănenilor le doresc să aibă parte de sărbători fericite, liniște, pace sufletească și să petreacă, cu bucurie, alături de familiile lor cei dragi”, a conchis aceasta.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...