vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPolițiștii botoșăneni, la datorie de Crăciun

Polițiștii botoșăneni, la datorie de Crăciun

Ca de fiecare dată, premergător sărbătorilor de iarnă, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani sunt dispuse măsuri suplimentare, pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol, semnalate prin 112.

Astfel, în această perioadă, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică verificările cu privire la deținerea, depozitarea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice. „În acest sens, reamintim faptul că, persoanele fizice pot folosi doar articole pirotehnice de distracție foarte mici, din categoria I și care nu pun în pericol sănătatea cetățenilor”, a precizat Nicoleta Mendeleac, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În ceea ce privește siguranța rutieră, a fost suplimentat numărul echipajelor care acționează pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate, centrelor comerciale, dar și pe sectoarele de drum pe care sunt înregistrate valori mari de trafic.

Polițiștii recomandă celor care urmează să parcurgă un traseu mai lung să se informeze din timp cu privire la starea drumurilor. Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române va transmite permanent informații actualizate cu privire la situația drumurilor și va indica rute ocolitoare în cazul restricționării sau blocării circulației pe anumite sectoare de drum din cauza unor fenomene meteo.

În tot județul, polițiștii rutieri vor fi în stradă, zilnic, pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum și pentru fluidizarea circulației, evitarea blocajelor și prevenirea unor accidente rutiere.

Zonele aglomerate, precum piețele și proximitatea marilor magazine sunt, de asemenea, avute în vedere, iar polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente negative. Totodată, recomandăm cetățenilor ca atunci când se află în zone aglomerate să acorde o atenție sporită obiectelor de valoare, în special genților și portofelelor.

În ceea ce privește măsurile dispuse în contextul prevenirii și limitării infectărilor cu Sars-Cov-2, menționăm faptul că au fost suplimentate efectivele care efectuează verificări pe această linie. Având în vedere că tot mai multe persoane se reîntorc din străinătate, din zonele pentru care se impune măsura carantinării, au fost suplimentate efectivele care verifică respectarea restricțiilor impuse. „Atragem atenția cu privire la faptul că, nerespectarea acestei măsuri este sancționată contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă de la 1000-5000 de lei. Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, vă recomandăm în continuare prudență, evitați zonele aglomerate, respectați măsurile de protecție individuală și purtați mască de protecție”, a adăugat Nicoleta Mendeleac.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...