spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTDouă cioturi de drum au fost finalizate. Motive de laudă pentru oficialii...

Două cioturi de drum au fost finalizate. Motive de laudă pentru oficialii CJ (VIDEO)

Două segmente de drum, care în total măsoară puțin peste 5 kilometri de șosea, au ajuns să fie motiv de laudă pentru conducerea CJ. Într-o conferință de presă organizată chiar în Ajunul Crăciunului (n.r. – care s-a dorit a fi și o conferință de bilanț pentru anul 2021), executivul CJ s-a lăudat cu două reușite – semnarea recepției la lucrările privind modernizarea drumului județean 282B, care face legătura între Prăjeni și Plugari (județul Iași) și la modernizarea drumului județean 292A Corlăteni – Dimăcheni. Doar că această așa-zisă conferință de presă a fost mai mult un monolog din partea președintelui CJ, Doina Federovici, întrucât nu au fost permise întrebări din partea jurnaliștilor. Ba mai mult, întâlnirea cu ziariștii nu a avut loc într-un birou sau vreo sală de conferințe, ci pe treptele Palatului Administrativ.

Drum asfaltat de trei ori în șase ani

În aceste condiții, președintele CJ a văzut doar reușitele, deși vestitele drumuri județene modernizate sunt mai mici ca lungime decât unele străzi din municipiul Botoșani. Astfel, tronsonul modernizat de pe drumul județean 282B măsoară doar 2,77 kilometri și a costat CJ peste 10 milioane de lei, adică undeva la aproape 2 milioane de euro, întreaga sumă fiind asigurată din bugetul CJ. Constructorul a avut termen de execuție a lucrărilor 8 luni, însă, deși licitația a fost adjudecată la finele anului trecut, recepția a fost amânată pentru data de 24 decembrie a.c., deși lucrările au fost finalizate mai repede. Chiar și așa, este vorba de mai puțin de 3 kilometri, ceea în municipiul Botoșani ar însemna distanța de la Piața mare la Gară, pe Calea Națională. Este drept, în prezent drumul de la Prăjeni reprezintă poate cea mai bună variantă de deplasare spre municipiul Iași, în condițiile în care și drumul național Botoșani – Târgu Frumos a intrat în lucrări de modernizare. Însă nu trebuie uitat faptul că porțiunea de DJ 282 B de pe teritoriul județului Iași a fost modernizată încă din 2014, cu fonduri europene, în timp ce pe tronsonul din județul Botoșani s-au făcut nu mai puțin de trei asfaltări – una cu Bitunova în urma căreia CJ a trebuit să plătească și daune de 1.6 milioane de euro, una făcută în urmă cu aproape doi ani tot de CJ pe distanța Flămânzi – Prăjeni, iar a treia acum pe tronsonul Prăjeni – limită de județ Iași. Ba mai mult, CJ a inclus acum porțiunea Flămânzi – Prăjeni pe lista obiectivelor propuse a fi realizate prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Prin urmare, ar fi vorba de o a patra lucrare, în condițiile în care Iașiul a rezolvat totul o singură dată, și nu oricum, ci cu fonduri europene.

Asfalt terminat înainte de intrarea în Dimăcheni

DCIM326MEDIADJI_0090.JPG

În schimb, drumul județean 292A, care leagă comuna Corlăteni de Dimăcheni, are o lungime de numai 2,5 kilometri, valoare actualizată a lucrărilor fiind de 7,84 milioane de lei, din care 60 la sută din bani au fost alocați prin PNDL 2, iar 40 la sută din bugetul CJ. Aici însă, asfaltul nu ajunge până în Dimăcheni, ci se oprește înainte de intrarea în comună, circa 200 de metri din șosea nefiind incluși în proiect. În plus, termenul de execuție a lucrărilor prevăzut în contract a fost de 8 luni, însă, chiar dacă și aici constructorul a executat mare parte din lucrări până în august, semnarea recepției a fost amânată până acum. Este drept, în luna iunie Guvernul a anunțat sistarea temporară a plăților pentru toate lucrările executate prin PNDL, din lipsa banilor de la buget.

Val de asfaltări propuse de CJ

Este drept, în actuala legislatură CJ a demarat cele mai multe proiecte legate de asfaltarea drumurilor județene. Pe lângă drumul strategic, care a fost mulți ani blocat în licitații, CJ a demarat procedurile pentru continuarea lucrărilor de la Hănești spre Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca și Rădăuți Prut, prin fonduri europene, drumul fiind denumit generic „drumul vămii”. În acest fel, spun oficialii CJ, va exista cu adevărat o șosea care va lega sudul județului de Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți Prut. În plus, CJ a scos la licitație realizarea proiectelor tehnice pentru modernizarea a șapte sectoare de drum județean care sunt în acest moment din piatră și a căror modernizare a fost prinsă în PNI „Anghel Saligny”. Cele șapte sectoare de drum sunt din toate zonele județului și totalizează peste 60 de kilometri, adică 10% din rețeaua de drumuri județene, valoarea lucrărilor fiind estimată la 300 de milioane de lei, adică echivalentul a 60 de milioane de euro. De altfel, CJ a depus în cadrului Programului „Anghel Saligny” 11 proiecte de modernizare a drumurilor județene în valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro).

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15 °
10.5 °
59 %
3.6kmh
97 %
mar
14 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...