joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTAutoritățile au ieșit în teren pentru a verifica starea drumurilor. Prefectul Dan...

Autoritățile au ieșit în teren pentru a verifica starea drumurilor. Prefectul Dan Nechifor – „În municipiu este jale”

Ca urmare a ninsorilor abundente, autoritățile au ieșit în teren pentru a verifica starea drumurilor și cum se circulă în județ. Astfel, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul județului, Dan Nechifor, a plecat pe DN 29 pentru a vedea care este situația pe drumul Botoșani – Suceava, iar șeful serviciului Rutier, comisarul Teodor Orhei, va verifica traseul Botoșani – Iași. „Deocamdată, nu se impune introducerea unor restricții de circulație. Am dispus ca mașinile de poliție să patruleze și să-i oprească pe cei care nu sunt dotați cu cauciucuri de iarnă”, a precizat prefectul Dan Nechifor.

În schimb, reprezentatul guvernului în teritoriu s-a declarat nemulțumit de starea străzilor din municipiul Botoșani și a apreciat că activitatea de deszăpezire nu s-a desfășurat așa cum trebuie. „Au scos utilajele și s-au fotografiat cu ele, după care le-au băgat în garaj. În municipiu este jale”, a spus prefectul Dan Nechifor.

Reamintim că județul Botoșani se află începând de astăzi sub atenționare Cod galben de ninsori abundente, care va fi valabilă până marți, 28 decembrie, ora 8. Meteorologii spun că precipitațiile vor fi importante cantitativ, iar stratul de zăpadă care se va depune va fi consistent.

Din acest motiv, șoferii care pleacă la drum sunt sfătuiți să verifice informațiile privind starea drumurilor.

Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:

Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168

Dispecerat CNAIR: 021.9360

021.264.33.33

021.264.33.34

TELVERDE – 0800.809.360

Informații privind starea drumurilor județene

Dispecerat DJDP Botoșani 0231.510.792

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...