spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFoc de artificii în noaptea de Revelion

Foc de artificii în noaptea de Revelion

Trecerea în anul 2022 va fi marcată în municipiul Botoşani printr-un foc de artificii. „Avem un contract semnat cu o valoare de 25.000 de lei, aşa cum a aprobat Consiliul Local. Focul de artificii va fi lansat de pe clădirea Palatului Administrativ. În acest sens, am purtat corespondenţă cu Instituţia Prefectului şi ne-a dat acordul pentru acest foc de artificii de tradiţie, de altfel, la Primăria Botoşani pentru că, chiar dacă nu am fi programat nimic, tot ar fi venit cetăţenii în faţa primăriei la trecerea dintre ani, pentru că este o tradiţie aici la Botoşani”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, cei care vor dori să intre în noul an admirând focul de artificii nu vor regreta. „Va fi un foc de artificii inedit, cu o valoare mult mai mică decât în alte UAT-uri, chiar din judeţul Botoşani, nemaifăcând comparaţie cu alte UAT-uri din ţară, dar care, sunt convins, că va fi pe placul botoşănenilor, la miezul nopţii, la trecerea dintre ani”, a mai explicat Cosmin Andrei.

Chiar dacă regulile s-au mai relaxat în ultima perioadă, municipalitatea nu va organiza tradiţionalul spectacol de Revelion. „Nu avem concerte organizate pentru că această posibilitate a fost dispusă în urmă cu puţin timp şi nu am avut timp să perfectăm contracte cu artiştii, nici să purtăm negocieri. De altfel, concertele de Revelion trebuie pregătite din timp pentru că artiştii îşi doresc să cânte în mai multe locuri în zona noastră. Nu ar fi venit doar pentru municipiul Botoşani sau dacă ar fi venit, onorariul ar fi fost foarte mare. Nu am reuşit în acest an să avem o predictibilitate în ceea ce priveşte organizarea concertelor din cauza pandemiei”, a explicat primarul.

În pragul Anului Nou, Cosmin Andrei are pentru botoşăneni un mesaj de suflet. „Le doresc ca în anul care vine să fie sănătoşi alături de cei dragi. Îmi doresc să nu mai fim în situaţie de risc pandemic, să putem să ne vedem de vieţile noastre, aşa cum a fost înainte. Să fie un an prosper, dar cel mai important să fie sănătoşi. Îmi doresc acest lucru din tot sufletul”, a transmis primarul municipiului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...