spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTSfaturi pentru prevenirea situațiilor de urgență în noaptea dintre ani

Sfaturi pentru prevenirea situațiilor de urgență în noaptea dintre ani

Pompierii botoșăneni vor fi la datorie și în perioada 31 decembrie 2021 – 02 ianuarie 2022. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical. „În noaptea dintre ani, trebuie acordată o atenție deosebită materialelor pirotehnice folosite, pentru a preveni accidentele. Aceste obiecte pot fi periculoase, iar dacă sunt folosite într-un mod greșit, există riscul ca utilizatorii să fie răniți, sau, în cazuri mai grave, să rămână cu traumatisme”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru ca sfârșitul de an să nu fie umbrit de evenimente precum incendii, explozii sau accidente casnice, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, în balcoane, holuri de bloc sau pe terase. Astfel de activităţi trebuie desfăşurate în conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, copaci şi autovehicule;

– nu aruncați artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon. Acestea pot ajunge în balcoanele vecinilor și pot produce incendii. De asemenea, pot răni trecătorii sau pot avaria autoturismele parcate în apropiere;

– nu folosiți obiectele pirotehnice în aproprierea materialelor combustibile;

– nu lăsați copiii să utilizeze obiecte pirotehnice. Reamintim faptul că numai persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoria 1 (obiecte de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil) şi P1(articole pirotehnice care prezintă un risc scăzut);

– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum, de către o persoană autorizată;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune;

– verificaţi instalaţiile electrice şi evitaţi suprasolicitarea acestora;

– nu parcaţi autovehiculele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...