spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăLocal BTCopil rănit în mașina tatălui băut

Copil rănit în mașina tatălui băut

Inconștiența unor părinți pare să nu cunoască limite.

Cu câteva ore înainte de trecerea în Noul An, un copil de trei ani a ajuns la spital după ce mașina condusă de tatăl lui a lovit un cap de pod.  Bărbatul era băut, însă asta nu l-a oprit să se suie la volanul autoturismului, deși în mașină se aflau soția și copilul lor. Bazându-se pe faptul că distanța pe care o aveau de parcurs era mică, bărbatul s-a suit la volan, însă a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un cap de pod.

Accidentul a avut loc vineri seara, în localitatea Curtești. Bărbatul de 37 de ani a puerdut controlul asupra direcției de mers, mașina a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, după care a lovit un cap de pod. Dacă șoferul și soția lui au scăpat cu mici contuzii, aceștia au solicitat ambulanța pentru băiețelul care se afla pe bancheta din spate. Micuțul a fost transportat la Urgențe Pediatrie. “Copilul a ajuns în serviciul CPU cu un traumatism minor, fără pierdere de cunoștință. A fost supus la mai multe investigații de specialitate, după care a fost externat”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Polițiștii ajunși la fața locului au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Oamenii legii au descoperit însă că șoferul era băut. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Acum bărbatul va fi acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.1 ° C
6.1 °
5.5 °
85 %
0.9kmh
77 %
S
7 °
D
7 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...