Personalitățile Botoșaniului – Alexandru Graur

Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani – d. 9 iulie 1988, București) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1955).

Urmează studiile liceale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi şi Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. În clasa a IV-a, se retrage din şcoală, pregătind, din 1915, restul studiilor în particular (perioadă în care îşi câştigă existenţa prin lecţii date elevilor mai mici şi prin alte ocupaţii temporare).

După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile Secţiei de filologie clasică şi de limba română. În 1922, devine licenţiat în filologie clasică. În anul şcolar 1923/1924, e profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti. Examenul de capacitate l-a susţinut în 1924, clasându-se primul pe ţară atât la latină, cât şi la istorie. E numit profesor titular la Liceul „Unirea” din Focşani. Între 1924 şi 1929, cu o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice, îşi perfecţionează studiile în Franţa. În 1928, obţine diploma la École Pratique des Hautes Études, precum şi doctoratul la Sorbona, cu cea mai înaltă menţiune (Très honorable).

Revenit la Bucureşti în 1929, este numit profesor titular de limba latină la Liceul „Gh. Şincai“, iar din 1932 la Liceul „Gh. Lazăr“. În 1940, a fost înlăturat din învăţământul de stat pe baza legilor rasiale. A înfiinţat, împreună cu alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie, Liceul Teoretic Evreiesc, al cărui director a fost între anii 1941 şi 1944. În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul „Gh. Lazăr”, unde a lucrat până în decembrie 1945. În acelaşi timp, a lucrat la Radiodifuziunea Română. A devenit profesor la Catedra de filologie clasică a Facultăţii de Filosofie şi Litere, pe care a condus-o până în 1964, când a fost numit şeful nou-înfiinţatei Catedre de lingvistică generală, unde a lucrat până la pensionare (1970). În anul 1948, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1955 devine membru titular.

Activitate științifică

În anii 1941-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 a fost încadrat în învățământul superior și a activat ca profesor la Universitatea din București până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultății de Filologie, iar între 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei.

Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi.

Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).

Deja ai votat!