Istorii vechi din Botoşani – Un așezământ monahal de demult – Mănăstirea Doamnei

Noul cumpărător al moșiilor, vel vistiernicul Iordache Roset, nu va putea stăpâni în tihnă aceste moşii, din cauza neînţelegerilor pe care le avea cu postelnicul Alecu Calimah, văr de-al doilea cu Scarlat Callimachi, ca unii ai căror bunici, Dumitraşcu Calmăş, respectiv Ioan Callimachi, fuseseră fraţi. La 29 septembrie 1816, Iordache Roset trimitea o jalbă domnului Scarlat Callimachi, în legătură cu un loc din Mănăstirea Doamnei, cumpărat împreună cu altele de la „Doamna Măriei sale Domnului”, loc împresurat de către Stânceştii  postelnicului Alecu Calimah. În urma acestei plângeri, Scarlat Callimachi porunceşte postelnicului Alecu, la 20 februarie 1817, să se înfăţişeze cu scrisorile moşiei sale, Stânceşti, la hotărnicia ce face vel vornicul Teodor Balş moşiilor Costeşti, Mănăstirea Doamnei, Băiceni şi Agafton, ale vistiernicului Iordache Roset. Excedat probabil de aceste neînţelegeri, de la care nu putea aştepta o judecată dreaptă, Iordache Roset va sfârşi prin a revinde aceste moşii doamnei Smaranda Callimachi, în a cărei proprietate le vom regăsi mai târziu. Astfel, într-o jalbă din 1819, a lui Constantin Paladi hatmanul, ginerele doamnei Smaranda, pentru datorii de bani pe care el şi alţi creditori aveau le a primi de la aceasta, Paladi solicita amanetarea moşiilor Costeşti şi Mănăstirea Doamnei, ale soţiei domnului. De fapt, hatmanul îl împrumutase cu bani pe vistiernicul Costache Canta, iar acesta la rândul său, o împrumutase cu 15.340 de galbeni pe doamna Smaranda Callimachi. Apoi, Palade a răscumpărat de la Canta poliţa ce o îndatora pe soacra sa, rămânând el dator. La 26 iunie 1819, când deja nu mai era doamnă a ţării, Smaranda Callimachi se împrumută de la hatmanul Paladi cu suma de 2.360 galbeni olandezi, pe un an, punând gaj venitul moşiilor sale Costeşti, Mănăstirea Doamnei şi Băiceni. Una din ultimele porunci ale domnului Scarlat Callimachi, dată la 18 iunie 1819, cu doar două zile înainte de a părăsi tronul Ţării Moldovei, redă târgoveţilor botoşăneni, conform vechilor lor hrisoave, privilegiul de a-şi putea ei chivernisi banii obţinuţi din vânzarea păcurii şi a dohotului din târgul Botoşani, încredinţată până atunci, prin hrisov al aceluiaşi domn, mănăstirii Rusicon de la Athos. Chiar dacă documentul nu o menţionează, bănuim că în spatele acelui hrisov iniţial, prin care se dăruia Rusicon-ului un venit cuvenit de drept târgoveţilor se ascundea, de fapt, un gest de bunăvoinţă faţă de doamna sa, Smaranda, care astfel ar fi putut obţine din partea călugărilor greci de la Sf. Agură un preţ cât mai convenabil la cumpărarea moşiilor acestora, Mănăstirea Doamnei cu Livada şi Costeşti.

În octombrie 1816, când a fost probabil scrisă Condica Visteriei Moldovei din anul 1816, Băicenii şi Mănăstirea Doamnei erau ale doamnei Smaranda Callimachi. Acest lucru se întâmplase între 29 septembrie 1816, când moşiile erau încă a lui Iordache Roset şi octombrie 1816, când s-a scris această condică. La acea dată, cei 56 de locuitori birnici de la Mănăstirea Doamnei dădeau un „cifert” de 185 de lei, în timp ce 40 de liudi birnici de la Băiceni dădeau vistieriei 100 de lei. Erau acolo şi patru scutelnici, „a măriei sale doamnii Zoiţa Muruz”. La Costeşti, acolo unde 30 de locuitori care dădeau birul aveau de plată, la sfertul al doilea, 80 de lei, doamna Smaranda Callimachi avea trei scutelnici.

 

Dicționar de termeni istorici

 

Dohot – ulei vegetal, foarte urât mirositor, obținut prin distilarea uscată a unor material vegetale, de regulă scoarță sau lemn de mesteacăn, pin, arin sau fag, folosit la ungerea osiilor de car sau căruță, a cizmelor țărănești sau chiar la tratarea unor boli de piele. Este din aceeași familie de cuvinte cu duhoare și a duhni. Plecând de la acest termen, s-au format toponime (Doftana, din forma inițială Dohtana) sau antroponime (numele Dohot și Dohotariu).

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!