spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCând se impune carantina din cauza Covid. Cine sunt cei exceptaţi de...

Când se impune carantina din cauza Covid. Cine sunt cei exceptaţi de această măsură

Recent autorităţile au luat noi decizii în ceea ce priveşte carantinarea perosanelor din cauza Covid. Astfel, potrivit noilor reguli persoanele vaccinate care sunt contacți direcți ai unor pacienți COVID vor sta în carantină 5 zile, iar cele nevaccinate – 10 zile. Aceeași perioadă de carantină se aplică și persoanelor nevaccinate care intră în țară din zonele cu risc epidemiologic, fără să prezinte un test negativ COVID-19.

Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.

Analiza este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției.

Carantinarea se face ori la domiciliu, ori la o adresă declarată, ori într-un spațiu special amenajat.

Diferența dintre carantină și izolare

Carantina se instituie pentru persoanele care nu sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2, dar sunt în una din două situații: sosesc în România din alte state sau sunt contact direct cu o persoană infectată.

Pentru persoanele infectate (care au rezultatul pozitiv la un test PCR sau antigen) se instituie măsura izolării.

Dacă sunteţi confirmat pozitiv cu Covid (test rapid sau RT-PCR), şi sunteţi vaccinat sau aţi mai trecut prin boală în ultimele 6 luni, atunci trebuie să staţi în izolare 7 zile. În cazul în care nu sunteţi vaccinat şi nici nu aţi mai fost bolnav de Covid în ultimele 6 luni, atunci trebuie să staţi în izolare 10 zile.

La ieșirea din carantină sau izolare nu mai trebuie test negativ.

Cum şi în ce situaţii se impune carantina

Dacă veniţi din țări UE + Norvegia, Islanda, Lichtenstein, Elveția, din zona VERDE sau GALBENĂ şi aveţi certificat verde (vaccinat, trecut prin boală în ultimele 6 luni sau aveţii test negativ RT-PCR (cu 72 ore înainte) NU intraţi în carantină. Dacă nu aveţi certificat atunci trebuie să staţi în carantină 10 zile.

Dacă vă întoarceţi dintr-o zonă ROȘIE NU intraţi în carantină dacă sunteţi vaccinat sau trecut prin boală în ultimele 6 luni. În cazul în care nu aveţi vaccin sau nu aţi trecut prin boală trebuie să staţi în carantină 10 zile.

Dacă veniţi din afara UE, Norvegia, Islanda, Lichtenstein, Elveția sunteţi scutit de carantină dacă sunteţi vaccinat sau trecut prin boală în ultimele 6 luni și aveţi obligatoriu un test negativ RT-PCR (cu 48 ore înainte). Dacă sunteţi vaccinat sau trecut prin boală în ultimele 6 luni, dar nu aveţi test negativ RT-PCR (cu 48 ore înainte), trebuie să staţi în carantină 5 zile.  Dacă sunteţi nevaccinat sau netrecut prin boală în ultimele 6 luni, chiar daca aveţi test negativ, trebuie să s5taţi în carantină 10 zile.

Se interzice accesul pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Malawi, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Zimbabwe, Angola și Zambia.

Excepții de la carantină

Sunt exceptate de la măsura carantinei următoarele persoane:

  • copiii sub 12 ani; copiii cu vârste între 12 și 16 ani care prezintă un test RT-PCR negativ, indiferent de statul din care vin în România;
  • elevii și/sau studenții români sau cu reședința/domiciliul în afara României, și însoțitorii acestora (pt. elevii minori), trecut prin boală în ultimele 6 luni, și au test negativ RT-PCR;
  • dacă suntţi nevaccinat sau nu aţi trecut prin boală și staţi în România maxim 3 zile, dacă prezentați un test RT-PCR negativ;
  • dacă tranzitaţi România (în max. 24 ore);
  • dacă sunteţi transportator de marfă sau transportator persoane (max. 9 locuri), vă deplasaţi doar în scop profesional, și sunteţi vaccinat, trecut prin boală în ultimele 6 luni, sau aveţi test negativ RT-PCR;
  • dacă sunteţi lucrător transfrontalier din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova sau cetățean român angajat al operatorilor economici din cele două țări (la intrarea în țară, faceţi dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi);
  • dacă sunteţi pilot de aeronave (și personalul navigant), sau mecanic de locomotivă (şi personalul feroviar), sau personal navigant maritim român;
  • membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați sau care nu au avut Covid; vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
  • persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • dacă sunteţi angajat al sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională și te întorci în România de la activități desfășurate în interes profesional și ești vaccinat ori trecut prin boală în ultimele 6 luni;
  • membrii misiunilor diplomatice sosiți în țară din state aflate pe lista roșie, dacă prezintă un test PCR negativ.
  • personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României.

Test negativ RT-PCR să fie făcut cu 48 ore înainte pentru țări non-UE sau cu 72 ore înainte pt țări UE, Norvegia, Islanda, Lichtenstein, Elveția.

Recunoașterea certificatelor COVID din țări terțe (din afara UE)

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale COVID-19 ale UE sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat, în limba țării respective și în limba engleză.

Până în prezent, 22 țări (și teritorii) din afara UE au aderat la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID. Certificatele eliberate în aceste 22 țări (și teritorii) sunt acceptate în UE în aceleași condiții ca și certificatul digital al UE privind COVID. În mod similar, certificatul digital al UE privind COVID este acceptat de aceste 22 țări: Albania, Andorra, Armenia, Elveția, Georgia, Insulele Feroe, Israel, Islanda, Liechtenstein, Maroc, Moldova, Monaco, Macedonia de Nord, Norvegia, Noua Zeelandă, Panama, San Marino, Serbia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Vatican.

De unde puteţi obţine informaţii:

Lista actualizată a ţărilor în funcţie de ricul epidemiologic poate fi consultată aici.

Formularul pentru intrare în România poate fi completat aici.

Cerificatul  digital de vaccinare poate fi descărcat de aici.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...