luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTAdăposturi de animale verificate de polițiști

Adăposturi de animale verificate de polițiști

În perioada 7 – 13 ianaurie 2022, polițiștii din carul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației privind protecția animalelor în cadrul adăposturilor publice și private din județul Botoșani.

 Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate trei adăposturi din municipiul Botoșani și orașul Flămânzi, scopul fiind atât protejarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și combaterea faptelor ilegale asociate cazării, hrănirii, îngrijirii medicale, adopției, capturării și transportului, eutanasiei și incinerării animalelor.

La locațiile verificate au fost identificați 474 de câini din rase mixte, deținuți în conformitate cu prevederile legale și cărora le sunt asigurate standardele minime de bunăstare în condițiile legii. În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională, polițiștii transmițând responsabililor cu administrarea adăposturilor, recomandări pentru a evita încălcarea legislației în domeniu”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                   

 POLIŢIA ROMÂNĂ                                

​​

 

  ​​​​​​

Nr. 93.241 din 14.01.2022    

CONTROALE EFECTUATE DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR

În perioada 7 – 13 ianaurie 2022, polițiștii din carul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației privind protecția animalelor în cadrul adăposturilor publice și private din județul Botoșani.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate trei adăposturi din municipiul Botoșani și orașul Flămânzi, scopul fiind atât protejarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și combaterea faptelor ilegale asociate cazării, hrănirii, îngrijirii medicale, adopției, capturării și transportului, eutanasiei și incinerării animalelor.

La locațiile verificate au fost identificați 474 de câini din rase mixte, deținuți în conformitate cu prevederile legale și cărora le sunt asigurate standardele minime de bunăstare în condițiile legii.

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională, polițiștii transmițând responsabililor cu administrarea adăposturilor, recomandări pentru a evita încălcarea legislației în domeniu

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
86 %
1.1kmh
5 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...