marți, mai 17, 2022
AcasăLocalŞefi băgaţi în şedinţă din cauza Covid

Şefi băgaţi în şedinţă din cauza Covid

Numărul foarte mare de misiuni în care au fost implicate ambulanţele pe fondul pandemiei Covid, dar şi echipajele limitate numeric, au făcut ca în cursul zilei de joi să aibă loc o întâlnire între şefii mai multor instituţii din sistemul sanitar, aflate în prima linie în lupta cu Covid.

Astfel, la solicitarea directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, medicul Eduard Gurău, a avut loc o întâlnire cu şefa Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei și şefa UPU-SMURD, medicul Ramona Guraliuc, la care au participat şi medici şi asistenţi din cadrul SJA. Discuţiile s-au axat în principal pe modul de gestionare al cazurilor Covid, de transport interclinic, testarea pacienţilor la domiciliu, dar şi de transportul la centrele de evaluare Covid. „Au fost o serie de discuții constructive, propuneri și soluționări ale problemelor în context pandemic actual și diverse alte probleme ce țin de relația de colaborare dintre aceste trei unități (UPU, DSP şi SJA). Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor participanților şi sper în continuare să avem o colaborare eficientă pentru a putea trece cu brio peste toate problemele care apar”, a spus medicul Eduard Gurău, managerul interimar al SJA Botoşani

Întâlnirea vine în contextul în care echipajele SJA sunt sufocate de numărul foarte mare de testări Covid care se fac la domiciliu. Potrivit reprezentanţilor unităţii, s-a ajuns în prezent la peste 70-80 de solicitări de testare la fiecare 24 de ore, ceea ce deja depăşeşte capacitatea echipajelor, în condiţiile în care trebuie asigurate şi urgenţele medicale, cu un număr fix de echipaje.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
51 %
0.5kmh
98 %
mar
23 °
mie
14 °
joi
19 °
vin
25 °
sâm
27 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9492

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil întreba lumea prea des ce e cu șantierul, de ce nu e gata. Și edilii au luat măsuri.

EDITORIAL

Săptămâna trecută s-au întâmplat niscaiva lucruri surprinzătoare. După amânări și amânări s-a dat decizia definitivă în Dosarul Colectiv, cu condamnări mai reduse decât cele...

GÂNDUL ZILEI

Mai interesant ar fi dacă atunci când dăruiești nu ai spune cât ci … din cât!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...