joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTConcert de excepție susținut de "Rapsozii Botoșanilor" (video)

Concert de excepție susținut de „Rapsozii Botoșanilor” (video)

Ieri s-au împlinit 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, iar cu această ocazie Orchestra Rapsozii Botoșanilor a susținut un concert de muzică populară, intitulat „Unire pe vecie”.

Evenimentul, desfășurat la Cinema Unirea, a debutat cu o trecere în revistă a importanței acestei zile de către istoricul Gheorghe Median.

„Ziua de 24 ianuarie înseamnă, în cuget, în simțire, unire, de o parte și de alta a Milcovului, a moldovenilor și muntenilor, care prin actul lor de voință au reușit să creeze un stat puternic, un stat pe care l-au transmis din generație în generație și îl avem noi acum, mai mare decât cel 1859 și sperăm că va rămâne așa. (..) Pentru că vorbim de unire trebuie să amintim că românii au fost nevoiți din pricini care n-au ținut de ei, să trăiască mai mult de 500 de ani în două țări românești separate, Moldova și Muntenia. Dorința lor de libertate, de independență a fost pusă în undă și i-au dat exprimare marii voievozi Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, cel care în 1600 a reușit pentru câteva luni să unească cele trei țări române la un loc (…)”, a transmis Gheorghe Median.

După acest moment, au urcat pe scenă mai mulți soliști de muzică populară care au încântat auditoriul cu melodiile pe care le-au interpretat. Astfel, au urcat pe scena de la Cinema Unirea solistele Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Alina Huțu, Loredana Călin, dar și managerul orchestrei Dan Doboș și Constantin Petrescu. Orchestra Rapsozii Botoșanilor a interpretat melodii celebre sub bagheta dirijorului Ion Oloieru.

„Venim mereu cu drag la spectacolele susținute de Orchestra Rapsozii Botoșanilor. Ne plac artiștii care au urcat pe scenă, muzica populară și voia bună”, a transmis o botoșăneancă prezentă la concert.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8 ° C
8.3 °
6.6 °
87 %
4.5kmh
69 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...