vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDrifturi pe zăpadă sancționate cu amenzi de 30.000 de lei

Drifturi pe zăpadă sancționate cu amenzi de 30.000 de lei

A devenit deja o „modă” ca tinerii cu mașini puternice să se dea în spectacol în locurile publice. Patru tineri care au ieșit să facă drifturi cu mașina, după ninsorile din ultimele zile, au fost sancționați de polițiștii rutieri cu amenzi care totalizează 30.000 de lei.

Informația a fost făcută publică astăzi de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), care au precizat că, în perioada 23 -24 ianuarie 2022, polițiștii rutieri au organizat mai multe acțiuni atât în municipiul Botoșani cât și pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au ca principală cauză, nerespectarea regimului legal de viteză. Astfel, în urma activităților desfășurate au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.000 de lei.

„Dintre acestea, patru sancțiuni, în valoare de peste 30.000 de lei au fost aplicate persoanelor care au efectuat derapaje controlate cu autoturismele, în municipiul Botoșani și 35 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au reținut 13 permise de conducere”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...