spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTPas important pentru proiectul ambulatoriului de la Spitalul Județean

Pas important pentru proiectul ambulatoriului de la Spitalul Județean

Încă o etapă a fost trecută în realizarea proiectului privind construirea unui nou ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Antonela Pătrașcu, directorul Direcției Investiții și Achiziții Publice, și Bogdan Șoltuzu, reprezentantul proiectantului general, au susținut în fața Comisiei Tehnico-Economice (CTE) din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației proiectul noului ambulatoriu.

“Valoarea proiectului este de 13 milioane de euro. Acesta urmează să fie supus avizării Comitetul Tehnico-Economic Interministerial, după care va fi emisă hotărârea de guvern necesară demarării licitației privind realizarea investiției”, a precizat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Noul ambulatoriu va avea un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafața construită de 1.066,50 mp și suprafața construită desfășurată de 5.417,81 mp. Acesta este dimensionat pentru a asigura spațiul necesar pentru 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării.

Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...