vineri, septembrie 19, 2025
AcasăLocal BTInundație la Casa Tineretului. Apa a ajuns în cabinele actorilor (video)

Inundație la Casa Tineretului. Apa a ajuns în cabinele actorilor (video)

Cabinele actorilor Teatrului “Mihai Eminescu”, care se află la subsolul Casei Tineretului, au fost inundate după ce, în această dimineață, o conductă de pe trotuar a cedat. În urma avariei, potrivit reprezentanților teatrului, apa s-a infiltrat și a ajuns la subsol, unde se află cabinele actorilor, costumele, încălțămintea, perucheria, recuzita, acestea fiind afectate în urma inundației.

În momentul de față nu se poate face o estimare a pagubelor. Problema a fost sesizată în această dimineață de către portar, apa a fost scoasă cu pompa de către pompieri, aceasta fiind de aproximativ jumătate de metru”, a declarat un reprezentant al instituției.

Liviu Ștefan, directorul general al Nova Apaserv, a spus că problema a fost deja rezolvată, nefiind ceva nou și foarte grav. “A crăpat o conductă de apă, de diametru 160, pe care am rezolvat-o între timp. Avem multe situații din astea. Cauza este aceeași dintotdeauna – conducte vechi. Nu a fost o chestie atât de deosebită. Informații foarte rele despre această situație nu au existat, a declarat Liviu Ștefan.

Dincolo de problemele cauzate instituției de cultură, mai trebuie precizat faptul că trotuarul din acea zonă a fost reabilitat anul trecut.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
14.5 ° C
14.6 °
11.6 °
81 %
2.1kmh
10 %
vin
21 °
S
26 °
D
28 °
lun
27 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...