vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTSlujbă de pomenire pentru eroul anticomunist Mugur Călinescu

Slujbă de pomenire pentru eroul anticomunist Mugur Călinescu

Eroul botoşănean Mugur Călinescu, cel care a avut curajul să înfrunte comunismul, deşi avea o vârstă fragedă, a fost astăzi comemorat, la 37 de ani de când a plecat la ceruri. Slujba de pomenire a fost organizată de asociația „Scut botoșănean”, în colaborare cu asociația „Happy”.

La crucea tânărului a fost pusă o coroană cu flori roşii galbene şi albastre. Printre cei care au participat la slujba oficiată la mormântul eroului, aflat în Cimitirul Pacea, s-au aflat și inspectorul școlar general, Ada Macovei, inspectorul general adjunct, dar și mai mulți elevi de la mai multe colegii din Botoșani.

„Am răspuns cu drag invitației, participând împreună cu domnul Inspector scolar general adjunct, cu colegi inspectori și profesori, dar și cu zeci de elevi ai Colegiului Național “A.T.Laurian”, Colegiului Național “Mihai Eminescu” și ai Seminarului Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” Botoșani. Am subliniat importanța luptei pentru dreptate, adevăr și libertate și că uniți pentru scopuri comune, suntem mult mai puternici”, a transmis Ada Macovei.

Lozinci anticomuniste scrise pe ziduri

 Născut în Botoşani la 28 mai 1965, Mugur Călinescu a încercat să se împotrivească dictaturii ceauşiste scriind lozinci anticomuniste pe zidurile unor clădiri şi pe panourile care împrejmuiau anumite construcţii. Era elev în clasa a XI-a, dar din 12 septembrie 1981 şi până în noaptea de 17/18 octombrie 1981, el a fost autorul a 24 de acţiuni anticomuniste.

A fost în cele din urmă găsit de oamenii Securităţii. Mărturiile apropiaţilor au arătat că, în timpul cercetărilor, tânărul era chemat zilnic la Securitate, încuiat într-un birou cu nişte lămpi şi obligat să bea o cană de cafea, deşi el nu obişnuia să servească aşa ceva. După circa doi ani, el a fost diagnosticat cu leucemie şi a decedat la 13 februarie 1985, când nu împlinise încă 20 de ani.

Caz anchetat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului

Cazul botoşăneanului Mugur Călinescu, unul dintre eroii prea puţin cunoscuţi ai Rezistenţei anticomuniste, a ajuns în atenţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului (IICCME). Reprezentanţii IICCMER au declanşat investigaţiile în cazul Mugur Călinescu după ce au aflat că acesta a murit la scurt timp după ce a fost anchetat de Securitate, existând suspiciuni că botoşăneanul ar fi fost iradiat sau otrăvit.

Osemintele tânărului au fost dezhumate în mai 2017, la un an după moartea mamei sale

Potrivit profesorului Gheorghe Petrov, din cadrul IICCME, o parte dintre fragmentele ridicate după deshumare au ajuns la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. În momentul deshumării, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat o serie de măsurători cu detectoare pentru a se verifica gradul de radiaţii – primele la nivelul solului, apoi la circa o jumătate de metru în pământ, iar apoi deasupra plăcilor de ciment şi asupra osemintelor, existând variaţii ale indicatorilor, de la mic la mare, dar în limite normale. Aceste măsurători au fost considerate însă prea puţin relevante în condiţiile în care cea mai plauzibilă variantă de iradiere ar fi fost plasarea unei substanţe radioactive într-un lichid (n.r.- cafea).

Concomitent, celelalte oseminte ale lui Mugur Călinescu au fost duse la Institutul de Medicină Legală Iaşi, unde urmau să fie supuse unui examen medico-legal şi unui examen antropologic, ele urmând să rămână acolo până la finalizarea anchetei.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...