vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTGhid publicat pentru programul Noua Casă. Cum pot fi obţinuţi banii

Ghid publicat pentru programul Noua Casă. Cum pot fi obţinuţi banii

La finalul săptămânii trecute ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunțat că a semnat continuarea programului „Noua Casă”, plafonul alocat în acest an urmând să fie la nivelul celui de anul trecut, respectiv 1,5 miliarde de lei. Luni Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a publicat şi un ghid pentru cei care vor să acceseze acest program.

„Noua Casă” 2022 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro pentru locuinţe al căror preţ este de maxim 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%. Pentru locuinţe al căror preţ este de maxim 140.000 de euro, avansul este de maxim 119.000 de euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.

Dobânda este variabilă, calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la care se adaugă o marjă fixă de maxim 2%.

Condiţii pentru credit

Cei care doresc să aplice pentru un credit Noua Casă, trebuie să nu dețină în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită sau să dețină în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp, dar care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă. În acest sens va trebui să dați o declarație pe propria răspundere.

Persoanele care accesează acest proiect vor avea calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul şi va trebui să dispună de avansul minim obligatoriu pentru locuința pe care o doresc şi de o sumă ce va fi blocată într-un depozit colateral, constituit ca garanție pentru acordarea creditului, blocat până la rambursarea integrală a creditului şi nepurtător de dobândă. Suma va reprezenta echivalentul a 3 rate de dobândă.

Locuinţe diferenţiate în funcţie de preţ 

Programul Noua Casă diferențiază locuințele în funcție de preț în contextul cerințelor legate de categoria locuinței, avansul minim obligatoriu şi procentul maxim de garantare astfel:

  • cu un preț de maxim 70.000 Euro – majoritatea locuințelor achiziționate prin Program, noi, vechi sau consolidate. Pentru acestea avansul minim obligatoriu este de 5% iar procentul maxim de garantare de 50%.
  • cu un preț cuprins între 70.001 Euro – 140.000 Euro – locuințe NOI, inclusiv cele construite prin programele ANL, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. Pentru acestea avansul minim obligatoriu este de 15% iar procentul maxim de garantare de 60%.

Programul permite şi achiziționarea unor proprietăți cu valori ce depăşesc 70.000 / 140.000 euro cu condiția achitării diferenței din surse proprii.

Chiar dacă imobilul nu e finalizat sau nu v-aţi hotărât asupra locuinței pe care doriţi să o cumpăraţi, puteţi utiliza creditul Noua Casa optând pentru o Promisiune unilaterală de creditare, emisă de bancă, completată de o promisiune de garantare emisă de FNGCIMM. Valabilitatea maximă a promisiunilor de creditare/garantare este de 18 luni.

Costuri pentru program 

Pentru a afla costurile exacte ale unui credit Noua Casă este necesar să solicitați informații băncii, dar trebuie să fiţi pregătit financiar pentru a acoperi următoarele: Avansul minim obligatoriu– 5% dacă locuința nu depășește 70.000 Euro sau 15% dacă are un preț cuprins între 70.001-140.000 Euro, calculat în lei la cursul valutar din ziua analizei.

Depozitul colateral– reprezentând contravaloarea a 3 rate de dobândă, constituit pentru garantarea dobânzii.

Dobânda – IRCC +max. 2% (IRCC=Indice de Referință pentru Creditele Consumatorilor).

Comisionul anual de garantare către FNGCIMM – 0,3% – stabilit anual de MFP şi calculat la sold.

Pentru locuințele de până în 70.000 euro, comisionul se aplică la 50% din soldul creditului, iar pentru cele ce trec de 70.000 euro, comisionul se aplică la 60% din soldul creditului.

Alte costuri: prima de asigurare a imobilului, taxele notariale pentru cumpărarea locuinței.

Ce aveţi de făcut după ce aţi găsit locuința dorită

  1. Asiguraţi-vă că dispuneţi de avansul minim obligatoriu şi depozitul colateral solicitat. Aveţi în vedere şi alte cheltuieli generate de cumpărarea casei (taxe notariale s.a);
  2. Alegeţi banca cu care veţi lucra şi pregătiţi actele solicitate de bancă pentru dosarul de credit. Banca va analiza documentația de credit şi după aprobarea finanțării va transmite către FNGCIMM solicitarea/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, ataşând în aplicație următoarele documente:
  • Solicitarea de garantare/ Solicitarea de emitere a promisiunii unilaterale de creditare şi Promisiunea de garantare dacă este cazul;
  • Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor şi al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, în copie certificată;
  • Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
  • Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă;
  • Extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare;
  • Certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C;
  • în cazul acordării unei promisiuni de garantare se ataşează şi promisiunea unilaterală de creditare ;
  • în cazul achiziționarii unui imobil care a mai facut obiectul unei finanțări garantate în cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, se ataşează şi acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului şi pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

FNGCIMM analizează dosarul şi, dacă este corect şi complet, transmite băncii aprobarea iar beneficiarul va semna contractul de credit şi contractul de vânzare –cumpărare.

În cazul în care documentația trimisă de bancă la FNGCIMM în vederea garantării are nevoie de completări sau corecții, dosarul va fi returnat la bancă în starea „Invalidat”.

Această stare nu reprezintă o respingere a dosarului ci o solicitare de completare sau remediere a unor erori. Deci, dacă vă aflați într-o asemenea situație, puteți afla motivele exacte în cazul dumneavoastră luând legătura cu consilierul bancar.

Este foarte important ca dosarele să fie transmise complet şi corect întocmite, pentru a evita retrimiterea la bancă şi apoi reluarea analizei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...