vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTBătaie de joc cu programul pentru masa elevilor

Bătaie de joc cu programul pentru masa elevilor

Guvernul se face iar că asigură masă caldă pentru elevi. Joia trecută, Executivul a aprobat alocarea a peste 66 de milioane lei pentru derularea în semestrul al II-lea a programului „Masă caldă” în 150 de unităţi de învăţământ preunivesitar.

Banii provin din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului. Aceştia trebuie cheltuiţi în semestrul al II-lea al anului şcolar 2021 – 2022, care a început de peste o lună. Cum licitaţiile vor dura, la această dată este greu de spus pentru ce perioadă până la finele anului şcolar elevii chiar vor primi un supliment alimentar zilnic.

Pentru judeţul Botoşani fondurile aprobate sunt: Liceul Plopenii Mari – Ungureni – 646.000 de lei, Liceul cu Program Sportiv – 814.000 de lei, Şcoala Gimnazială 1 Hudeşti – 700.000 de lei. Banii au fost alocaţi primăriilor Ungureni, Botoşani şi Hudeşti care vor demara procedura de achiziţie publică pentru stabilirea firmelor care să asigure suplimentul alimentar pentru copii. Cum cele trei unităţi nu au cantine pentru servirea mesei, cel mai probabil se va merge pe distribuirea unor pachete alimentare.

Beneficiarii programului sunt: 665 de elevi din Ungureni (dintre care 341 de preşcolari şi elevi din învăţământul primar), 839 de elevi din municipiul Botoşani (dintre care 163 de preşcolari şi elevi de învăţământ primar), respectiv 721 de elevi din Hudeşti (dintre care 464 de preşcolari şi elevi din învăţământul primar).

Deocamdată, beneficiarii sunt, însă, doar pe hârtie.

Bani returnaţi la bugetul de stat anul trecut

În semestrul trecut, elevii din cele trei unităţi botoşănene incluse în acest program naţional nu au primit nici măcar o felie de pâine. Explicaţia este aceea că Guvernul a aprobat, pe 20 august 2021, o finanțare de 46,4 milioane de lei pentru programul Masa caldă, pentru primul semestru al anului şcolar 2021-2022, dar Normele de aplicare au fost aprobate abia de 29 decembrie. În aceste condiţii, primăriile nu au putut organiza licitaţie pentru desemnarea firmelor care să asigure pachetele pentru elevi.

La începutul lunii decembrie, prin decizie a şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, banii primiţi de cele trei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Botoşani au fost returnaţi la bugetul de stat. Astfel, municipiul Botoşani a returnat 580.000 de lei, comuna Hudeşti 228.000 de lei şi comuna Ungureni – 263.000 de lei.

La nivel naţional sumele retrase au totalizat 20 de milioane de lei.

Probleme în derularea programului

Acest program a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în anul 2016. Chiar de la început, acest program s-a derulat „în salturi”, Astfel, fie banii au fost alocaţi cu întârziere, fie au fost aşteptate normele metodologice, fie au existat contestaţii, astfel că elevii nu s-au putut bucura de acest suplimentar tot anul şcolar, deşi aşa ar fi trebuit. Mai mult, deşi statul finanţează un supliment alimentar în limita a 10 lei pentru fiecare preşcolar şi elev, la licitaţie valoarea se diminuează.

Spre exemplu, anul trecut, la Ungureni, a câştigat licitaţia o firmă cu 4,7 lei de pachet. „Consider că ar trebui elaborate norme mai severe şi într-adevăr să se aducă de 10 lei pentru fiecare copil. Aşa, se licitează, şi nu putem să le facem nimic celor care vin sub această valoare, pentru că spun că au participat conform legii. Mai mult, se spunea că pot aduce diversificat, brânzeturi şi carne, dar ar trebui precizat clar în ordonanţă în fiecare zi să fie carne şi atunci nu se mai întâmpla chestia asta să liciteze cu preţuri mai mici”, a declarat primarul Ilie Ivanache.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...