joi, august 11, 2022
AcasăLocalIstorii vechi din Botoşani: Un așezământ monahal de demult – Mănăstirea Doamnei

Istorii vechi din Botoşani: Un așezământ monahal de demult – Mănăstirea Doamnei

Într-un document din 1672, de la Maria, doamna lui Ştefan Petriceicu voievod, document la care ne-am referit, satul Costeşti este menţionat ca fiind al „mănăstirii Do<a>mnii Ilenii”. Acest document, practic singurul în care numele mănăstirii este asociat cu cel al Doamnei Elena (fără îndoială, referirea se face la Elena Rareş) face parte din „Condica de scrisori a moşiilor ce de la sultan-mezat au cumpărată Luminare Sa, Doamna Zmaranda Calimah, de la Mănăstirea Domnii Elenii, în ţinut<ul>Botoşenii, anume Mănăstirea Doamnii cu Livada şi Costeştii ce sînt aproape de târgul Botoşenilor, cum pe largu arată scrisorile ce s-au scris de mine aice, în oraşul Iaşii, la anulă de la Mântuitorul nostru Iisusă Hristosă 1814 dechemv<rie>24”. Acest document ne este cunoscut doar din transcrierea sa în această Condică, forma originală nefiind de găsit nici în arhive, nici în Condica lui T. G. Bulat şi nici în vreo altă culegere de documente publicate. Două documente din acelaşi an, de la acelaşi domn, unul din 5 septembrie 1672, altul din 5 decembrie 1672, pomenesc doar de Mănăstirea Doamnei, fără a mai da vreun nume. Nu credem că diacul Kaşparovin, care a făcut transcrierea, a adăugat cu de la sine putere numele Elenei Rareş la cel al mănăstirii în absenţa unei informaţii care să îl poată determina să facă această asociere, pe care ar fi putut-o extinde şi la alte documente transcrise în respectiva condică. Nu ştim ce mobil ar fi putut avea acest diac pentru a face un fals şi în plus, la sfârşitul fiecăruia dintre documentele transcrise, se menţionează, cu un duct diferit, că poslăduirea s-a făcut „din cuvânt în cuvânt şi fiind întocma di pi celi în originali s-au încredinţat”. Probabil că actul original din 21 noiembrie 1672 a fost transcris întocmai de către diac. Maria, doamna lui Ştefan Petriceicu voievod şi cea care dă documentul în cauză a putut afla despre doamna Elena fie din documente mai vechi ale mănăstirii, dispărute între timp, fie de la egumenul de atunci al mănăstirii, ori de la vreunul din călugării săi. Fie că era vorba de documente, fie de egumenul ori călugării greci de la mănăstire, unii veniţi de la Rusicon, doamna Maria era familiarizată cu slova şi vorbele greceşti, ea însăşi fiind fiica grecului Gheorghe Catargi. Doamna Elena nu era ctitorul propriu-zis al mănăstirii sau, mai exact, nu era cel mai vechi dintre ctitorii săi. Ea doar a reînnoit, pe la 1550, acest schit, cu hramul Voscriseniei şi fiind apoi închinat la mănăstirea Rusicon, de la Athos, cu hramul Sf. Pantelimon, călugării de acolo venind în Moldova au schimbat hramul cel vechi şi au pus hramul Sfântului Pantelimon. În sprijinul afirmaţiei sale, arhiereul menţionează o însemnare de pe un vechi pomelnic de la Popăuţi. Din păcate, cu tot ajutorul oferit de fostul preot paroh al Popăuţilor, Petre Tănase, a fost imposibil să dăm de urmele acelui pomelnic. În vremea când Maria – Voichiţa, a treia soţie a lui Ştefan cel Mare, repara vechiul schit, nu a considerat necesar să dea vreun act în care să amintească acest lucru ori, dacă actul a existat, el este astăzi pierdut (în el s-ar fi putut eventual menţiona privilegiile date mănăstirii). Mai târziu, după ce Elena Rareş a refăcut, la rândul său, schitul, călugării ce au sosit aici după închinarea mănăstirii la Rusicon vor fi găsit vreun document de danie şi miluire de la Doamna Elena Rareş, pentru acest schit. Amintirea acestui ctitor, nu şi a celuilalt mai vechi, Doamna Maria – Voichiţa, s-a perpetuat fie pe calea tradiţiei orale, prin călugării schitului, fie prin acel ipotetic document pe care poate l-a văzut, peste mai bine de o sută de ani, şi Maria, doamna lui Ştefan Petriceicu voievod. Rămâne o întrebare la care, deocamdată, nu putem da un răspuns ferm: cum se face că singurul document care uneşte numele Elenei Rareş de cel al mănăstirii Doamnei nu mai este astăzi de găsit în original, ci doar în copia din 1814? Dacă după o temeinică şi demult aşteptată cercetare a documentelor Rusicon-ului, actul nu va fi găsit nici acolo, semnele de întrebare se vor înmulţi, printre ele figurând şi cel referitor la corectitudinea diacului care a transcris, la 1814, actul în cauză şi la motivele şi persoanele care l-ar fi putut determina la conceperea eventualului fals, prin adăugarea cu de la sine putere, în documentul împricinat, a numelui Elena.

 Dicționar de termeni istorici

Poslăduire – copiere (în acest caz)

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17 ° C
17.6 °
15 °
92 %
3.1kmh
9 %
joi
25 °
vin
28 °
sâm
27 °
Dum
28 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La meciul cu Farul, pe tabelă VAR-ul a funcționat ireproșabil.

EDITORIAL

Recenta hotărâre a Consiliului Local prin care sediul organizației municipale a PNL din Aleea Maxim Gorki nr. 2 a trecut sub tutela Primăriei ne-a...

EPIGRAMA ZILEI

Ce-ți pasă ție, chip de mut Dac-oi fi eu sau altul? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...