joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDaniel Câşlariu - "Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră"

Daniel Câşlariu – „Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră”

Asociaţia „Grup Civic” Botoşani, condusă de Daniel Câşlariu, care îi ajută pe ucrainenii care intră în ţară prin Vama Stânca, are nevoie de ajutor. Acesta a anunţat că din ce în ce mai multe persoane ajung în această vamă şi este nevoie de voluntari care să se ocupe de toţi refugiaţii. „Se circulă pe trei benzi, iar noi avem nevoie de voluntari, ce pot sta mai ales peste noapte, voluntari care să poată vorbi și ajuta pe toți ce tranzitează această vamă”, a spus el.

Daniel Câşlariu a adăugat că, din păcate, mai există persoane care vor să beneficieze de pe urma suferinţei oamenilor care fug din calea războiului. „Din păcate sunt și persoane rău intenționate și deja au fost cazuri grave în vama Siret. Voluntarii noștri poartă veste galbene și portocalii cu inscripția Asociația <GRUP CIVIC> Botoșani, dacă ajungeți acolo și aveți nevoie de sprijin, vă rog să apelați cu încredere în ei”, a transmis Daniel Câşlariu.

Împreună o să reușim”

Refugiaţii primesc din partea asociaţiei mâncare, medicamente, alte produse şi beneficiază de transport până la locurile de cazare. Toţi cei care pot să doneze produse alimentare, dulciuri, fructe sunt rugaţi să ia legătura cu Daniel Câşlariu. Totodată, în zonă este nevoie şi de vorbitori de limbă rusă sau ucraineană care să-i ajute pe refugiaţi.

În continuare achiziționăm în fiecare dimineață câte 400 de sandwich-uri în valoare de 2000 de lei și avem nevoie de ajutorul dumneavoastră să le achităm. Vă mulțumesc tuturor și aveți grijă de voi! Împreună o să reușim! Mă puteți contacta direct la numărul de telefon +40 (759) 362 916 sau puteți dona în conturile asociației cu mesajul <UCRAINA>”, a mai precizat Daniel Câşlariu.

Cei care doresc să sprijine financiar efortul supraomenesc făcut în aceste zile de membrii şi voluntarii asociaţiei au la dispoziţie următoarele conturi:

RO03BTRLRONCRT0530156401 (lei)

RO50BTRLEURCRT0530156401 (euro)

RO08BTRLGBPCRT0530156401 (lire sterline)

Codul Swift BTRLRO22.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...