„Rusia, nu ne salvați, voi sunteţi cei care au nevoie de ajutor”. Aşa îşi începe povestea Oksana, o tânără mamă din Kiev care a fugit din calea războiului alături de cele două fetiţe ale sale. Femeia nu înţelege cum este posibil ca poporul rus să nu reacţioneze în faţa masacrului pe care armata rusă îl face în Ucraina. „Aud de la ei spun cum spun nu exagerați! Videoclipurile tale cu bombardamente și cadavre sunt toate Photoshop… Este necesar să-i salvăm pe ruși, pentru că nu există conștiință și onoare”, continuă aceasta.
Coşmarul Oksanei a început pe 24 februarie 2022, la ora 5 dimineața. Ea, împreuna cu fiica cea mică, în vârstă de cinci ani erau la Uman, în vizită la părinţii săi, în timp ce soţul său, alături de fiica cea mare, în vârstă de opt ani, erau la Kiev deoarece copila avea ore de muzică. La ora 5 s-au trezit din cauza zgomotului produs de o explozie. Povesteşte, cu ochii în lacrimi, ca atunci a înţeles că urmează urgia.
Fugă după căderea unui bucăţi dintr-un avion lângă casă
„Ce s-a întâmplat în continuare a fost un iad. În Uman, în fiecare secundă, am auzit explozii în depozitele militare. O rachetă a lovit centrul orașului. Primele victime. Același lucru și în Kiev. Nu putem decide ce să facem.
Ar trebui să mergem eu și Sonya la Kiev, soțul meu și Sasha ar trebui să meargă la Uman, să ne întâlnim în alt loc, să plecăm, să rămână?”, povesteşte Oksana.
În ziua respectivă au hotărât, împreună cu soţul, ca fiecare să rămână unde este, însă în noaptea următoare Kievul este din nou bombardat.
O bucată dintr-un avion distrus a căzut peste o casă aflată chiar lângă locuinţa lor. După ce a citit în grupuri că pe strada unde locuia a izbucnit un incendiu a încercat disperată să ia legătura cu soţul său şi a decis că trebuie să le salveze pe cele doua fiice ale sale cu orice preţ. „Soțul a decis să părăsească Kievul fără să aștepte sfârșitul staționării. A fost lăsat să treacă cu fata la toate punctele de control. A fost cel mai lung drum de la Kiev la Uman pentru familia noastră. Dar slavă Domnului au ajuns cu bine”, spune femeia.
Drum deviat de bombe
După ce s-a consultat cu soţul au ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca Oksana, alături de cele două fete să părăsească ţara pentru o vreme. A luat legătura cu nişte prieteni din Polonia, care i-au spus că o primesc, aşa că a plecat la drum. „ Pe 25 după-amiaza, neînțelegând prea bine unde e mai bine să mergem, ne-am pornit spre granița cu Polonia. Am stabilit că soțul meu ne va însoți până la graniță, iar apoi se va întoarce la Kiev. Când am ajuns, însă, la Vinnitsa, am aflat orașul este bombardat, aşa că am hotărât să ne oprim”, mărturiseşte ucraineanca.
În disperare de cauză şi-a amintit atunci de un coleg de clasă care locuia în zonă. Deşi nu mai vorbiseră de 18 ani, i-a răspuns imediat şi a primit-o peste noapte. A rămas acolo până pe 28, când, la ora 6 a pornit din nou la drum.
Având în vedere că nu existau informaţii sigure cu privire la cât de sigur este drumul spre Polonia, a hotărât să se reorienteze şi să meargă spre graniţa cu Moldova, aflată mult mai aproape. Când a ajuns, însă, timpul de aşteptare era de peste 20 de ore.
„Când stăteam la rând, două fete din localitate, noi le spuneam îngerii noștri, au bătut la geamul mașinii și mi-au spus că în apropiere este un punct de control, unde linia era de 10 ori mai mică. S-a dovedit a fi adevărat! După ce am condus 20 de km până la punctul de control Unguri, copiii mei și cu mine am putut trece granița mult mai repede”, spune Oksana.
Ajutor pentru o femeie din vamă
Din vamă a luat în maşină încă o femeie, care avea un copil în vârstă de 10 ani, care trecuse granița cu Moldova pe jos.
„Nici nu-mi pot imagina ce au făcut în Moldova fără mașină noaptea. Nu este nimeni acolo deloc. În Moldova nu există deloc autobuze care să întâlnească refugiați! Femeile și copiii merg pe jos. Am văzut mulți care traversau pe jos, iar ulterior erau luați de alte mașini ucrainene”, mai spune femeia.
În Moldova Oksana povesteşte că locuitorii i-au dat senzaţia că şi ei încearcă să fugă. Conştientizând că există posibilitatea ca nici acolo să ni fie în siguranţă hotărăşte să traverseze ţară fără să oprească până la graniţa cu România.
„Noaptea mergem cu mașina pe străzile goale ale Moldovei, trecem pe lângă câmpuri imense cu vii. O țară interesantă, va trebui să o cunosc mai bine când totul se va termina. Avem nevoie de o graniță cu România. Localnicii au spus că toți pleacă la Iași și este o coadă uriașă aşa că m-au sfătuit să merg la punctul de control Costești. Moldovenii de la granița cu România aveau ceai, cafea, mâncare gratuit. Dacă este necesar, oferă adăpost, ajută fetele la coadă din apropiere cu reparații auto, aduc benzină dacă se epuizează. Vă mulțumim dragi moldoveni pentru ajutor!”, spune femeie.
Popas lângă o ambulanţă
După nouă ore de stat în vamă, pe 27 februarie, la ora 2 noaptea, a intrat în România. A mai condus aproximativ 30 de kilometri, însă la un moment dat a simţit că nu mai poate înainta şi trebuia să se oprească.
„Pe la 3 dimineața, la vreo 30 de kilometri de graniță, am văzut o stație de ambulanță. Nu erau oameni în jur. M-am gândit că aproape nimeni nu ne va atinge de noi lângă ambulanță, aşa că am decis să dorm aici câteva ore și să merg mai departe. Pur și simplu nu mai puteam continua. Cred că am adormit în secunda în care am oprit motorul”, povesteşte Oksana.
Angajaţii Staţiei de Ambulanţă Truşeşti erau la serviciu, însă le-au găsit pe cele două femeie, alături de copii abia dimineaţă, la cinci. Le-au luat imediat în staţi şi le-au oferit pături şi hrană. De asemenea le-au lăsat pe femei şi pe copii să se odihnească în staţie.
„Le suntem infinit recunoscători acestor oameni minunați care lucrează pentru Ambulanța din România. Ne-au acceptat ca pe o familie. Ne-au hrănit, ne-au dat de mâncare, au oferit cazare pentru noapte, au oferit copii cu pizza.
Medici, doctori, Todi Anca Daniela Simona Viorel Rayl Mihaela Zamfir, asistenta Dana cu suflet imens. Copiii mei simt imediat astfel de oameni și nu se vor desprinde.
Dana mulţumesc că m-ai invitat la tine acasă, m-ai lăsat să mă odihnesc, să mă spăl, mulţumesc fiului tău pentru pizza delicioasă. Dragi ucraineni, dacă aveți de gând să mergeți în România, să ştiţi că aici sunt oameni cu o inimă mare și bună! Şeful Ambulanţei, domnul doctor Eduard Gurau, ne-a ajutat foarte mult şi ne-a oferit cazare, mâncare, îngrijire şi atenţie excelente. Vă mulțumesc dragi români!”, spune ucraineanca.
„Nu voi uita niciodată ajutorul vostru într-un moment atât de dificil pentru Ucraina”
Oksana spune că soţul său a rămas în Kiev pentru a avea grijă de casă şi pentru a lupta împotriva celor care le-au invadat ţara. Şi-a lăsat în urmă, părinţii, bunica de 87 de ani, prieteni, visele care s-ar putea să nu se mai împlinească, casa construită cu dragoste, însă spune că inima mea de mamă se bucură pentru copiii care sunt acum în siguranță.
„Se pare că am pierdut frați în Rusia, dar am găsit rude în toată lumea! Văd și simt că toată lumea ne susține! Și sprijinul nu constă doar în cuvinte ci este real. Eu, familia mea, oamenii mei nu voi uita niciodată ajutorul vostru într-un moment atât de dificil pentru Ucraina”, mai spune Oksana.
Femeia urmează acum să plece în Italia, acolo unde are o prietena care i-a promis că o va ajuta. Speră ca războiul să se termine cât mai curând şi că va putea să-şi strângă din nou familia în braţe.
