vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBărbat îngheţat de frig la început de primăvară

Bărbat îngheţat de frig la început de primăvară

După ce întreaga iarnă nu a fost aproape niciun caz de hipotermie în judeţul Botoșani, cadrele medicale au avut de a face cu un caz foarte grav în debutul primăverii.

Un bărbat de 57 de ani a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost găsit aproape îngheţat de frig în propria casă. Descoperirea a fost făcută de unul dintre vecinii bărbatului, care îl mai vizita pe acesta din când în când. Cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice, care se neglija de multe ori tocmai din acest motiv, bărbatul locuia singur într-o casă din Coşula, pe care nu o încălzea şi nici nu o întreţinea.

În urmă cu câteva zile, acesta a fost găsit aproape inconştient şi îngheţat de frig. Vecinul a apelat serviciul 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a plecat o ambulanţă cu asistent, după care a fost cerut şi ajutorul medicului, din cauza stării în care era bărbatul.

„Pacientul a fost găsit în stare gravă cu hipotermie severă. Au fost începute imediat manevrele de stabilizare şi continuate până la Urgenţe, unde a fost predat colegilor specialişti”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Temperatura corpului bărbatului era atât de scăzută încât abia după câteva zeci de minute termometrele din Urgenţe au înregistrat 21 grade Celsius. Din acest motiv, cadrele medicale au încercat să crească temperatura corpului în mod treptat, pentru a evita producerea unui şoc termic, după care acesta a fost internat pe secția de reanimare a Spitalului Judeţean.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...